Astăzi 20 Iulie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 19 Iulie 2019
Abonamente

Actualitate 1 Mai 2018, ora 12:10

Ziua Muncii - cum a apărut această sărbătoare și unde a fost marcată prima dată

Marime Font

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența? 

Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore, scrie publika.md. 

În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american.


Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii.

Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti.

Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani.

„Internaţionala” devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american.

Ceauşescu şi Dej, lideri şi martiri
Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30.

Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu.

Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea.

În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment.

Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile.

„Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală”, spune antropologul Vintilă Mihăilescu.

O lume paralelă

Copii cu coroniţe de flori ţinuţi ore întregi pe marginea drumului, muncitori scoşi din fabrici şi puşi să aplaude, dansuri şi iluzia bunăstării. Regimul comunist crease o lume paralelă, de realitatea căreia încerca să îi convingă pe români. În ultimii săi ani, regimul Ceauşescu reuşise să rescrie istoria, iar pionierii şi muncitorii cântau la comandă „1 Mai muncitoresc”.

După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters.

După 27 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos.

Cum a apărut Ziua Muncii

Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai.

Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume.

„Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente”, explică istoricul Cosmin Popa.

În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă.

În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa.

Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago?

Cosmin Popa explică: „Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii”.

Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale, scrie digi24.ro.

Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic.

„Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat”, spune Cosmin Popa.

Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent.

Ziua Muncii în Europa

În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor.

În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului.

Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor.

„Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula”, povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România.

Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere.

Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie:

„Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!”, spune Nikolai Morozov.

Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock. 

Sursa: publika.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 17:33

Deputata din partea Partidului Democrat, Otilia Drăguțanu, și-a depus mandatul de parlamentar. Anunțul a fost făcut ăe contul său de Facebook, în textul căruia soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, afirmă că „eu nu sunt pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:33

FLASH /// Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

FLASH /// Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu a subliniat faptul că nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește unirea Moldovei și României.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:26

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului rus, formată din adjunctul președintelui Dumei de Stat a FR, Olga Epifanova, și președintele comitetului Consiliului Federației pentru relații externe, Konstantin Kosacev.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:16

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

Dan Barna va fi candidatul USR-PLUS la prezidențiale, iar Dacian Cioloș este propunerea de premier, au stabilit vineri liderii celor două partide. Decizia urmează a fi validată și de forurile de conducere ale formațiunilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:10

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicităţii de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters şi DPA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:02

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 grade pe scara Richter a avut loc vineri în zona oraşului grec Atena, anunţă Centrul European de Geofizică. Seismul s-a resimțit puternic și în Capitala Greciei, fiind primul cutremur mai mare care lovește orașul din 1999 și până acum.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:05

Un incendiu puternic a avut loc în urmă cu puţin timp la un restaurant din Bucureşti. Oamenii din interior s-au evacuat rapid şi au ieşit fugind din clădire.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:02

Un cuplu din Sankt Petersburg, Rusia, întreţinea relaţii sexuale la fereastra unui apartament de la etajul 9, când nenorocirea s-a întâmplat – au căzut împreună, însă doar bărbatul a supravieţuit datorită femeii care i-a ameliorat impactul, scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:52

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

După constituirea noului guvern al Republicii Moldova, oficiul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiții (MCBI) a purtat un dialog pozitiv cu noii miniștri. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:48

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Femeile cărora li se refuză accesul la un avort sunt susceptibile de a dezvolta probleme de sănătate pe termen lung, sugerează o nouă cercetare. Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, a constatat că femeile ale căror cereri au fost respinse au raportat rate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 12:47

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI pentru Dodon / Presa rusă dezvăluie că fratele președintelui are „afaceri” cu Chaika / Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI pentru Dodon / Presa rusă dezvăluie că fratele președintelui are „afaceri” cu Chaika /  Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX Foto: Dodon și Chaika

Fratele mai mic al președintelui R. Moldova Igor Dodon, Alexandru Dodon, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile companiei rusești ”Archpley Development”, a omului de afaceri și politicianului Igor Chaika, fiul Procurorului General al Rusiei, care este și președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 12:10

Dorin Chirtoacă: Domnule Socor, nu vreți să va uitați în oglindă, poate Dvs. aduceți a fantomă care bântuie Moldova de vreo ultimii 20 de ani?

Ati uitat cum l-ati ridicat in slavi pe Voronin, de ne apuca greata, si va inchinati lui ca la sfintele moaste, in timp ce noi luptam cu el si cu regimul lui?

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 11:53

Conceptul se “narațiune/narațiuni” vine de multe ori în contextul eforturilor de dezinformare pro-Kremlin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 11:39

Parlamentul a votat astăzi în două lecturi proiectul de modificare a Legii cu privire la asigurări, care permite brokerilor de asigurare și agenților de asigurări să revină în circuitul distribuirii produselor obligatorii RCA și Cartea Verde, după ce au fost excluși din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 11:28

Un băiețel de 11 ani a fost mușcat zilele trecute de un maidanez, în Stăuceni. Copilul a fost internat în spital, cu halucinații și febră, însă nu a supraviețuit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 11:22

Poliamoria este practica, starea sau capacitatea de a avea, în același timp, mai multe relații de iubire sexuale în care toți partenerii sunt în cunoștință de cauză și își exprimă acceptul. Iar fiica de 18 ani a actorilor Will Smith și Jada Pinket-Smith nu este...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 10:59

I s-a umflat fata in ultimul hal si arata ca un monstru! Bărbatul de 56 de ani al cărui cap este la un pas să explodeze la propriu / FOTO

I s-a umflat fata in ultimul hal si arata ca un monstru! Bărbatul de 56 de ani al cărui cap este la un pas să explodeze la propriu / FOTO

Totul la inceput parea sa fie o banala sinuzita, insa acum s-a transformat intr-un calvar de nedescris.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 10:43

FLASH / Un nou partid politic își anunță lansarea

FLASH / Un nou partid politic își anunță lansarea

 Partidul Politic "APEL" invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Lansarea Partidului Politic APEL”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 10:39

Descinderi la „Poşta Moldovei” şi Serviciul Vamal

Descinderi la „Poşta Moldovei” şi Serviciul Vamal

Descinderi ale grupului de urmărire penală în cadrul unei cauze penale, iniţiate pe faptul schemelor de contrabandă cu diferite produse şi mărfuri. Operațiunea se desfășoară la „Poşta Moldovei” şi Serviciul Vamal

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 10:35

Fracțiunile PDM și ACUM Platforma DA au noi lideri

Fracțiunile PDM și ACUM Platforma DA au noi lideri

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) și fracțiunea „ACUM Platformei Demnitate și Adevăr” în Parlament și-au ales conducători noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 09:45

APEL DISPERAT /// MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ! Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ! Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

APEL DISPERAT /// MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ!  Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ!  Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

Conform unui document OFICIAL al MT (prezentat la CM POIM în iulie 2019) din lista proiectelor majore ce vor fi transmise la CE în 2019 fac parte: 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 09:32

După ce a elogiat monstruoasa coaliție Roșca-Voronin, Vladimir Socor îl laudă pe Dodon și-l îndeamnă să meargă la Bruxelles, Berlin și Washington

După ce a elogiat monstruoasa coaliție Roșca-Voronin, Vladimir Socor îl laudă pe Dodon și-l îndeamnă să meargă la Bruxelles, Berlin și Washington

„Analistul internațional” îi consideră pe Usatîi și Chirtoacă politicieni ratați dar îl laudă pe Igor Dodon. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)