Actualitate

Ziua Naţională a Vinului într-un format nou

Astfel, vinăriile vor pregăti program individual pentru 3 şi 4 octombrie. Pe parcursul celor două zile vor fi organizate programe turistice şi oferte speciale pentru persoanele pasionate de vinurile moldoveneşti, anunţă IPN.

În perioada 3-4 octombrie 2015, doritorii de a savura vinurile Moldovei vor putea vizita producătorii de vinuri la ei acasă. „Vor fi organizate excursii în podgoriile şi beciurile subterane. Gazdele vor pregăti bucate tradiţionale şi vor oferi pentru degustare cele mai savuroase vinuri ale Moldovei. Unele vinării vor pregăti program artistic, altele vor asigura transportul până la podgorie. Fiecare este liber să acţioneze cum vrea”, anunţă Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

Manifestaţiile din Piaţa Marii Adunări Naţionale, dedicate Zilei Naţionale a Vinului din acest an, au fost anulate. Decizia de a renunţa la festivităţile din PMAN a fost votată şi aprobată de comun acord de către producătorii vinicoli. Ei au anunţat că organizarea evenimentul centrul Chişinăului nu este posibilă din motive de securitate, anunţă IPN.

În acest an, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a preconizat un buget de 2,8 milioane de lei pentru organizarea evenimentului, bani alocaţi din Fondul Viei şi Vinului.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *