Barometrul opiniei publice proaspăt publicat confirmă faptul că în acest moment comuniştii de la Chişinău au loc de manevră.
Mă gândesc cu milă la istoricii care peste câteva zeci de ani vor încerca să descâlcească evenimentele anilor 2009-2011 din Republica Moldova.
Am citit cu uimire rândurile scrise de Eduard Baghirov despre „moldoveni”, aşa cum au fost publicate în ziarul TIMPUL.
Nu are rost să ne amintim în detalii ce şi cum scrie presa rusă despre români.
Lovitura de stat prin care Lenin a luat puterea şi a declanşat procesul de înfiinţare a URSS nu mai e de multă vreme aniversată aşa cum se obişnuia.
Igor Dodon îşi relansează ofensiva printr-un document în care îndeamnă la modernizarea Partidului Comuniştilor.
Vălmăşagul de pe scena politică de la Chişinău nu poate avea decât o singură concluzie: politicienii nu mai vor aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Rânza se întâlneşte foarte des la Chişinău, mai ales la politicieni.
Chestiunea monarhiei a fost ridicată în România ultimelor zile mai mult prin intermediul presei şi al partidelor de opoziţie.
La Chişinău (şi la Bucureşti) babele se piaptănă şi în imediata vecinătate se desfăşoară un adevărat genocid cultural. Este vorba de regiunile locuite de români în...
Eduard Baghirov a plecat de la Chişinău şi este bine-mersi la Moscova. De obicei, autorităţile de la Moscova nu iubesc foarte tare vocile prea puternice din mass-media, însă Eduard...
În lumea capitalului raiderul nu e nici bun, nici rău - el pur şi simplu există.
Mass-media din România au fost şocate de recentul apel al secretarului general al Uniunii Democrate a maghiarilor din România (UDMR), Peter Eckstein-Kovacs, care i-a îndemnat...