Cred că a venit timpul să recunoaștem că noi, colectivitatea de indivizi pruto-nistreni, pe care unii o denumesc popor, alții bucată de popor, iar ceilalți merg chiar mai departe, numindu-ne...
În Piața Marii Adunări Naționale, lucrurile evoluează într-un ritm alert. Iar dacă în PMAN lucrurile se întâmplă cu o asemenea viteză, atunci ecourile acestor...
La fel ca în fiecare an, sfârșitul lui august ne-a adus o mini-vacanță cu subînțeles socio-politic, prilejuită de Ziua Independenței față de URSS și de Ziua Limbii...
Știam bine că, printre criteriile de bază după care sunt aleși colaboratorii externi ai Moscovei, se numără docilitatea, caracterul gelatinos și flexibilitatea, în sensul proclamat de...
Recent, o fostă parlamentară care va rămâne în istorie, alături de foștii săi colegi din PL, drept cea care a contribuit la recunoașterea limbii române drept limbă...
Am avut șansa de a participa, în acest weekend, la o întâlnire cu locuitorii din Sculeni, raionul Ungheni.
După o nouă suită de întâlniri ascunse de ochii lumii, cu declarații goale și priviri din spatele geamurilor fumurii ale limuzinelor lor negre, liderii celor trei partide au ajuns...
Iată că astăzi, în iulie 2015, după toate câte s-au întâmplat, noi încă mai așteptăm să primim vești bune de la aceeași trei lideri politici cărora le...
Unirea actualelor state România și Republica Moldova trebuie să aibă loc. Iar atunci când se va întâmpla fericitul eveniment, e bine să se întâmple odată...
După lungi dezbateri, proteste și campanii antisistem, purtate de activiști civici, ONG-iști, jurnaliști, oameni de cultură, antreprenori, juriști și alte categorii de elite preponderent...
Comparând rezultatele scrutinului cu rezultatele tuturor sondajelor de nivel național produse înainte de votare, vedem că aceste alegeri locale au reconfirmat un lucru pe care mai...
De data aceasta am avut parte de cel mai ciudat tur II al vreunei campanii electorale pentru Primăria municipiului Chișinău. Chiar dacă nici precedenții reprezentanții ai curentului...
În perioada studenției eram deseori întrebat de ce nu se unesc toate asociațiile studenților români originari din stânga Prutului, adică așa-zișii studenți...