La Taraclia, a fost deschisă o farmacie socială, unde medicamentele sunt vândute fără adaos comercial și costă, în medie, cu 20% mai puțin decât în alte farmacii. Este a treia farmacie socială din țară, deschisă cu susținerea Partidului „ȘOR” la...
( ) Citeşte tot articolulIluminatul stradal a devenit realitate la Ișcălău, raionul Fălești, grație susținerii Partidului Politic „ȘOR” și la inițiativa lui Ilan Șor. Satul nu a mai avut iluminare stradală de 35 de ani. Ceremonia oficială de aprindere a luminii pe străzile localității a avut...
( ) Citeşte tot articolulLa Orhei fost dezvelită luni o placă comemorativă în memoria celor 52 de membri ai Adunării Zemstvei, care au votat Moțiunea de Unire la 25 martie 1918.
( ) Citeşte tot articolulScriitorul disident originar din părţile Orheiului, Paul Goma, este primul cetăţean de onoare al raionului Orhei. Până acum, Consiliul Raional (CR) Orhei nu i-a conferit acest titlu niciunei personalităţi, deşi Regulamentul de rigoare există deja de aproape 5 ani.
( ) Citeşte tot articolulLa Orhei a fost instalat bustul lui Mihai Eminescu în fața colegiului care îi poartă numele. Evenimentul a avut loc pe 15 iunie, cu ocazia aniversării a 125-a de la trecerea în neființă a poetului.
( ) Citeşte tot articolulSalvatorii din Ohei au fost alertați ieri, la ora 22, de către un bărbat care a anunțat că soția sa, care este însărcinată s-a rătăcit undeva pe câmp.
( ) Citeşte tot articolulUna din cele mai mari brutării private din Orhei a redus prețul pâinii cu 9-10%, comunică Radio Orhei.
( ) Citeşte tot articolulUn camion plin cu produse cosmetice a luat foc în preajma oraşului Orhei.Potrivit Direcţiei Situaţiilor Excepţionale Orhei, vehicolul a luat foc în timpul deplasării.
( ) Citeşte tot articolulPrimarii satelor din raioanele Anenii Noi, Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Cantemir, Leova şi Ungheni îşi vor conecta instituţiile publice la sisteme de încălzire pe bază de biomasă.
( ) Citeşte tot articolulAparent, este o casă obişnuită – are grădină cu flori, curte şi vecini binevoitori, dar încă de la intrare, unde vezi o rampă pentru cărucioare, începi să-ţi dai seama cât de speciali sunt locatarii acestei locuinţe.
( ) Citeşte tot articolulStatul a repartizat 83 mln. lei pentru reabilitarea porţiunii de 13 kilometri de drum.
( ) Citeşte tot articolulMişcaţi de povestea a trei copii din Orhei, rămaşi orfani după ce părinţii lor au murit într-un grav accident produs în 2008, un grup de elevi ai Liceului „Gaudeamus” au mers în vizită la ei cu cadouri.
( ) Citeşte tot articolulÎn raionul Rezina a fost reabilitat un drum de importanţă locală.
( ) Citeşte tot articolulDacă vrei să-ţi realizezi scopurile, trebuie să începi cu spiritul! Acesta a fost principiul de care s-au ghidat şi elevii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Orhei, atunci când au iniţiat un proiect ecologic în comunitatea lor. Organizându-se...
( ) Citeşte tot articolul
Există în „Fiziologia provincialului în Iași” de Mihail Kogălniceanu o intrare monumentală în subiect: „Deci începem. Scoateți-vă pălăriile și vă închinați. Provincialul intră în scenă”.
() Citeşte tot articolulDin toamna anului 2018, când a expirat mandatul parlamentului format în 2014, societatea moldovenească a intrat într-o perpetuă corvoadă electorală, care nu s-a încheiat nici astăzi. Chiar dacă între timp au intervenit momente istorice, cum ar fi debarcarea de la guvernare a PDM,...
() Citeşte tot articolulStatul Moldova a dispărut în anul 1859, atunci când s-a unit cu statul Valahia. Republica Moldova nu are cum să fie continuatoarea statului medieval Moldova, iar istoria acestui stat începe cu data de 27 august 1991, la declararea independenţei.
() Citeşte tot articolulPe data de 27 ianuarie se marchează la nivel mondial Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Această decizie a fost aprobată de către Adunarea Generală ONU pe 1 noiembrie 2005 prin Rezoluția 60/7. Ziua de 27 ianuarie a fost aleasă din considerentul că în anul 1945 avea loc...
() Citeşte tot articolulMultă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.
() Citeşte tot articolulPreședintele Ucrainei a afirmat într-un discurs că în 1918 România ar fi ocupat Bucovina de nord, care ar fi fost parte din Ucraina la acel moment (de aici). Problema este că pe atunci Ucraina nu prea exista ca stat, iar Bucovina nu a făcut niciodată parte din Ucraina (la fel ca și Basarabia)...
() Citeşte tot articolulTunul de lemn este o producție Moldova-Film, realizată la apusul Imperiului Sovietic. Filmul prezintă povestea unui bătrân, liniștea căruia a fost tulburată de apariția unui avion nemțesc care le-a ucis pe rând găinile, apoi oaia. Bătrânul găsește un tun pe care îl aduce...
() Citeşte tot articolulNeagu Djuvara, în a sa Scurtă istorie a românilor…, a scris: „Notaţi acest aspect, fiindcă nu e subliniat îndeajuns: suntem singura ţară mare din Europa a cărei unitate e exclusiv întemeiată pe limbă” (p.143).
() Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în...
Citeşte tot articolulÎn fiecare an, pe data de 25 februarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului. Acesta s-a născut în Constantinopol, în...
Citeşte tot articolulDragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24...
Citeşte tot articolulZiua de 23 februarie este una dintre cele mai importante pentru credincioși, fiind sărbătorit un mare sfânt, care a dus o viață lipsită de păcat și a făcut mult bine de-a lungul...
Citeşte tot articolulLa 22-23 februarie 1907 au loc primele mișcări țărănești mai însemnate din România. Răscoala țărănească inițial ia amploare în principal în localitățile din...
Citeşte tot articolulAtunci când se puneau bazele statului rus, triburile slave care locuiau pe teritoriul european al Rusiei de astăzi nu aveau nicio cultură de guvernare politică.
Citeşte tot articolulPreşedintele R. Moldova nu poate să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, dacă în Parlament există o majoritate de cel puţin 51 de deputaţi capabilă să...
Citeşte tot articolulUnsprezece din treisprezece candidați la funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea Republicii Moldova, au fost admiși în cea de-a doua etapă...
Citeşte tot articolulDin 1 ianuarie 2021, este interzisă utilizarea și comercializarea pungilor și veselei din plastic, precum și a bețișoarelor de unică folosință, cu excepția celor biodegradabile,...
Citeşte tot articolulUn bărbat grav bolnav a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru producerea unor vătămări corporale neînsemnate
Citeşte tot articolulCiteşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Andrei Năstase îi cere președintei Maia Sandu să-și demită toți consilierii care i-au dat sfaturi în relația cu Curtea Constituțională, iar Platforma DA nu se...
Citeşte tot articolulCiteşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Noi imagini video care susțin că prezintă practici de tortură a deținuților ruși, dintre care unul ar fi murit la scurt timp după filmare, au fost publicate, scrie The Moscow Times,...
Citeşte tot articolul
Pentru 26.02.2021
1 EUR | 21.3426 MDL | |
1 RON | 4.3784 MDL | |
1 RUB | 0.2368 MDL | |
1 USD | 17.4546 MDL |
Japonia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
Citeşte tot articolulO oaie rătăcită numită Baarack, care a fost salvată dintr-o pădure din Australia, cântărea atât de mult din cauza lânii încât animalul abia mai putea...
Citeşte tot articolulActorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat la data de 16 decembrie pentru "viol" şi "agresiune sexuală", pe care le-ar...
Citeşte tot articolulMagazinele, sălile de sport și terasele se vor redeschide pe 12 aprilie în Anglia, dacă vor fi îndeplinite planurile stabilite de către prim-ministruul Boris Johnson.
Citeşte tot articolulO femeie din Olanda a fost rănită și mai multe mașini avariate, după ce au fost lovite de bucăți de metal căzute dintr-un avion al cărui motor a explodat la decolare, scrie Agerpres,...
Citeşte tot articolulPfizer și BioNTech au început un studiu internațional cu 4.000 de voluntare pentru a evalua siguranța și eficacitatea vaccinului lor anti-Covid la femei însărcinate sănătoase, au...
Citeşte tot articolulClubhouse, reţeaua de socializare specializată în comunicare audio, și-a dublat numărul de instalări în două săptămâni. La 1 februarie, conform App Annie, Clubhouse avea...
Citeşte tot articolulVedeta de televiziune Kim Kardashian a depus actele de divorţ de rapperul Kanye West, după şapte ani de mariaj, separarea urmând să fie una amiabilă.
Citeşte tot articolulNumărul americanilor care au murit din cauza furtunii de zăpadă și a gerului se apropie de 30. Valul de aer polar își face simțită prezența de la o coastă la celaltă și a...
Citeşte tot articolul