Actualitate

(CLASAMENT) România, pe locul 5 în topul economiilor din regiune

Cele 42 de companii din România incluse în clasamentul Deloitte au venituri totale de 43 miliarde de euro, în creştere cu 10,2% comparativ cu anul 2013.

Clasamentul realizat de Deloitte analizează 500 de companii, 50 de bănci şi 50 de firme de asigurări din 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi Ucraina din punct de vedere al veniturilor cumulate în 2013.

"Cea mai spectaculoasă ascensiune a înregistrat-o Ford România, care a urcat 258 de poziţii, până pe locul al 170-lea", potrivit unui comunicat al Deloitte.

Companiile din sectorul energetic din România ocupă locul principal în acest clasament, cu OMV Petrom pe primul loc.

Pe locul al doilea este Automobile Dacia, care a înlocuit Rompetrol Rafinare. Kaufland ocupă locul al patrulea, în timp ce Renault, pe locul al optulea anul trecut, a ieşit din Top 500.

Ford Romania ocupa locul al nouălea în Top 10 companii româneşti incluse în clasamentul realizat de Deloitte.

În clasamentul din acest an, România are acelaşi număr de bănci (şase) şi companii de asigurări (patru) ca în 2013. Cu active totalizand 51,1 miliarde de euro, sectorul bancar a înregistrat o scădere uşoară faţă de 2013, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au consemnat cele mai mari creşteri, iar Banca Comercială Română s-a menţinut pe primul loc.

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *