Actualitate

(III) Tkaciuk: Dle. Voronin, Ministrul de Externe Stratan e spion român

Doar un personaj cu tulburări mentale ar putea lua decizii în baza unor asemenea “denunțuri”, probabil aberațiile ulterioare ca expulzarea diplomaților români, impunerea vizelor dar și enunțarea României ca organizatoare a evenimentelor din aprilie 2009 sunt datorate unor scrisori similare.

În aprilie 2007, cu prilejul unei vizite efectuate la Moscova, Andrei Stratan a exprimat priorităţile politicii externe ale Republicii Moldova:

-Moldova nu intenţionează să adere la NATO, drept garanţie a menţinerii status-quo-ului actual serveşte principiul neutralităţii, consfinţit în Constituţia Moldovei.
-În problema transnistreană, Rusia este unul dintre factorii principali în soluţionarea conflictului. „Dacă ea va reuşi să soluţioneze în scurt timp acest conflict, şi noi suntem convinşi de acest fapt, atunci Rusia va obţine un mare câştig politic. Astfel, Moscova îşi va demonstra capacitatea de a juca un rol-cheie în rezolvarea coflictelor îngheţate în spaţiul post-sovietic şi va servi drept un exemplu pozitiv şi în alte cazuri” 

Republica Moldova doreşte să-şi dezvolte relaţiile de parteneriat cu Rusia, conform wikipedia.org

 Mai jos traducerea noastră a textului:

Strict confidenţial 
Preşedintelui RM
V.N. Voronin

Cu referire la activitatea anti-statală a conducerii MAE

[…] 

Am fost unul din cei care au protestat împotriva numirii lui A. Stratan în postul de ministru de externe. De aceea nu-mi asum responsabilitatea pentru faptul că într-o funcţie-cheie a statului se află o persoană căreia îi sunt străine cele mai elementare norme morale şi care prezintă un real pericol pentru stat. Sunt convins că în cazul dat nu poate fi vorba de o „renaştere” a domnului A.Stratan. Toate acţiunile sale din cadrul realizării politicii externe sugerează că el este agentul României şi, probabil, a acelor sfere de influenţă din SUA, care privesc R. Moldova ca pe o formaţiune temporară. Ce statut are Stratan în aceste structuri de influenţă trebuie să ştie protectorii săi în persoana d-lui Busec şi alţi reprezentanţi de importanţă secundă ai „clubului balcanic” care conduc ministerul nostru de externe.

Nu pot să mă cobor la nivelul zvonurilor, se ştie însă cu certitudine că, începând cu anul 2004, A. Stratan primea regulat mijloace de la ambasada SUA din Bucureşti. Mijloacele erau livrate de dl. Ostalepov şi se înmânau lui Stratan personal. Caracterelor şi mărimea mijloacelor nu se cunosc. În orice caz, transmiterea mijloacelor financiare unui ministru de către o ambasadă este un nonsens.

Angajarea politică a lui A. Stratan s-a manifestat în mod evident în cazul Pactului de Stabilitate şi Securitate pentru Moldova. MAE a făcut atunci tot posibilul ca Pactul să nu se realizeze, iar abordarea conţinută în iniţiativa preşedintelui a fost dezavuată şi discreditată de un şir de declaraţii ale d-lui Stratan. Aceste declaraţii, dacă nu au făcut imposibilă includerea Rusiei în acest document, cel puţin l-au stimulat pe Lavrov să nu accepte iniţiativele preşedintelui Republicii Moldova.

Frânarea conştientă a începerii negocierilor cu UE până la aderarea României la Uniunea Europeană este o prostie groaznică, dar în cazul dat nu e vorba de prostie. Nu întâmplător RM s-a aflat cu mult în faţa Rusiei şi Ucrainei la acest capitol în 2007. Motivul nu constă în dorinţa instituţiei de a păstra venituri din vize europene, ci într-o coordonare a acţiunilor cu ministerul de externe român.

Acest fapt a constituit un impediment în rezolvarea chestiunilor fundamentale ale relaţiilor bilaterale moldo-române în pe parcursul întregului an 2005 şi, parţial, al anului 2006. Cunoaştem că ideea lui Băsescu privind planul de Asociere dintre România şi R. Moldova s-a realizat cu contribuţia MAE, în cadrul vizitelor pe care M. Răzvan-Ungureanu le-a făcut la Chişinău. Paradoxal, dar adevărat, toţi cunoşteau acest lucru. Chiar şi preşedintele parlamentului român a făcut referire la asta în timpul vizitei sale la Chişinău. Interesant este faptul că însuşi Stratan a declarat în repetate rânduri că R. Moldova va fi în Uniunea Europeană. Acum toţi observatorii sunt de părere că Stratan se referea probabil la această versiune de aderare „celor două state românești” în UE, care a fost prezentată în 2006 de către preşedintele României.

În ceea ce priveşte acţiunile lui A. Stratan faţă de ambasade, acesta efectuează controlul cadrelor şi desfăşoară represiuni şi epurări în rândul celor care încearcă să lucreze pentru stat. Are loc fabricarea „dosarelor” ca măsură de represiune faţă de cei care nu slujesc lui Stratan, ci Moldovei şi preşedintelui ei, oameni ce vă sunt devotaţi fără limite – Corman, Durleşteanu, Tulbure, Barbulat, Gherman. Fiecare din ei are deja fabricat un dosar cu depoziţia martorilor. Dar valoarea acelor mărturii este nulă.

Stimate D-le Preşedinte

În persoana Ministerului Afacerilor Externe ne confruntăm cu o structură ce desfăşoară deschis o activitate anti-statală. Vă rog să examinaţi toate posibilităţile de neutralizare a activităţii acestei structuri pe teritoriul R. Moldova.

Mark Tkaciuk


Textul original, in limba rusa:

Строго конфиденциально
Президенту РМ
В.Н.Воронину

По вопросу антигосударственной деятельности
руководства МИДЕИ

 Уважаемый Господин Президент,

Есть вопросы личных отношений, есть вопросы кадровой вкусовщины, а есть вопросы государственной безопасности.

 Я был одним из тех, кто возражал против назначения А.В.Стратана на пост Министра иностранных дел. Поэтому не несу ответственность за то, что на одном из высших постов руководства страны оказался человек не просто чуждый самым элементарным нормам морали, но и представляющий несомненную угрозу для государства. Убежден, что в данном случае речь не может идти о каком бы то ни было «перерождении» господина А.Стратана. Все действия, которые предпринимались им по основным направлениям внешней политики, свидетельствуют только о том, что он является безусловным агентом влияния Румынии и, возможно, тех групп влияния в США, которые рассматривают Молдову в качестве временного образования. Каков реальный статус А.Стратана в этих структурах должны знать его покровители в лице господина Бусека и прочих второразрядных персон «балканского клуба», управляющих нашим Министром иностранных дел.

Я не могу опускаться до уровня слухов, но достоверно известно, что, начиная с 2004 года, на регулярной основе А.Стратан получал средства из посольства США в Бухаресте. Средства доставлялись господин Осталепом и передавались лично А.Стратану. Что это за средства, каков их объем – не известно. Однако в любом случае – передача наличных средств министру из посольства одного из государств – является нонсенсом.

Политическая ангажированность А.Стратана наиболее ярко впервые проявилась в истории с Пактом стабильности и безопасности для Молдовы. МИДЕИ тогда сделало все для того, чтобы Пакт не состоялся, а сам подход в озвученной тогда президентской инициативе был дезавуирован и дискредитирован в ряде открытых выступлений А.Стратана. Именно они, если не сделали невозможным подключение к этому документу России, то значительно облегчили задачу Лаврову – отказаться от инициативы Президента Молдовы.

Сознательное торможение начала переговоров с ЕС до момента вступления в ЕС Румынии – это чудовищная глупость, но, в данном случае, речь не идет о глупости. РМ в 2007 году в этом вопросе оказалась дальше России и Украины не случайно. Дело не в ведомственных интересах по максимально длительному сохранению дохода от европейских виз. Это – следствие точной координации действий с румынским МИДом.

 Это проявилось в торможении фундаментальных вопросов двусторонних молдавско-румынских отношений в течение всего 2005 и части 2006 годов. Нам известно, что идея Бэсеску о новом плане Ассоциации Молдовы и Румынии реализовывалась в том числе не без участия МИДЕИ РМ, в период нескольких визитов М.Рэзвана-Унгуряну в Кишинев. Парадоксально, но об этом знали все. Включая спикера Парламента Румынии, который фактически проговорился об этом во время своего визита в Кишинев. Интересно также и то, что именно А.Стратан, начиная с 2004 года, неоднократно заявлял о том, что РМ будет в ЕС. Сегодня все наблюдатели отмечают, что вероятно речь велась именно о том единственном варианте «молдавско-румынского» вступления в ЕС, который был озвучен в 2006 году Президентом Румынии.

Общий характер действий А.Стратана в отношении наших посольств свидетельствует о том, что он выполняет функции кадрового контроля, репрессий и зачистки исключительно в отношении тех, кто действительно старается работать на государство. Происходит настоящая фабрикация «дел» – меры «фабрикации» информации и дальнейшей зачистки в отношении тех, кто служит не Стратану, а Молдове и ее Президенту, людей преданных вам безгранично – Корман, Дурлештяну, Тулбуре, Барбулат, Герман. Однако на каждого из них уже составлено соответствующее досье, с письменными показаниями «очевидцев» и т.д.. Цена показаний этих очевидцев равна нулю.

Уважаемый господин Президент,
В облике руководства МИДЕИ мы сталкиваемся с открыто-действующей антигосударственной структурой. Убедительно прошу рассмотреть все возможные варианты по нейтрализации активности этой структуры на территории Республики Молдова.

Марк Ткачук

ARHIVA TIMPUL
05.08.2010

Timpul a scris atunci și despre alte texte ce se presupune că aparțin deputatului comunist Tkaciuk:

Partea (I) Tkaciuk-Tulbure, corespondenţa secretă șochează PCRM

Partea (II) Vedeți ce-i scrie Tkaciuk lui Voronin ca să-l demită pe Tarlev

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *