Ultima oră

(ÎNCOTRO?) Usatîi ameninţă cu proteste violente în masă

„Cei de la guvernare fac tot posibilul ca să mă scoată din cursa electorală. Vorbesc serios, dacă o sa facă aceasta, voi scoate oamenii în stradă şi o să vadă ei şi principii, şi valori, şi Uniune Europeană”, a ameninţat Usatîi.

Candidatul la parlamentare a precizat în cadrul aceleaşi emisiuni că poliţiştii ar încerca să falsifice probe împotriva sa. „Am primit o înregistrare video de la Drochia, în care se vede cum poliţiştii, la ordinul comisarului de acolo, impun veteranii de război, pe care anterior i-am ajutat, să semneze declaraţii gata scrise precum că eu le-am oferit banii în campania electorală”. El şi-a reiterat avertismentele potrivit cărora, atunci când va ajunge la putere, va trimite în închisoare anumiţi reprezentanţi ai puterii de astăzi.

Controversatul businessman a lansat ameninţări şi în adresa corpului diplomatic, acreditat în Republica Moldova. „Voi închide Ambasada SUA şi voi face în loc un club de karaoke, dacă aceştia nu se vor purta cum trebuie. Şi aşa va păţi orice ambasadă, dacă se va implica în treburile noastre, va promova anumite partide, vor trimite aici instructori sau vor organiza tabere pe la Vadul lui Vodă”, a declarat Usatîi.

El a mai adăugat că după ce va ajunge la putere va demara o competiţie între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, care timp de doi ani îi va convinge pe moldoveni unde este mai bine, iar după aceasta va fi organizat un referendum „ca oamenii singuri să voteze la care uniune să adere”.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *