A şocat ştirea că guvernul Victor Ponta a decis acordarea unui credit rambursabil R. Moldova în valoarea de 150 de milioane de euro. Este un tip de împrumut extrem de rar pe pieţele internaţionale. Un stat, capabil să se împrumute la dobânzi avantajoase, împrumută un altul, falimentar, cu care creditorii internaţionali, Fondul Monetar şi Banca Mondială, refuză să discute. Pratic, România se împrumută în contul R. Moldova, fără să pretindă un profit din afacere pentru riscul asumat şi fără să impună condiţii. Generic, mulţi ar încadra asta la un exemplu de „ajutorul frăţesc”, acel sprijin necondiţionat, orbesc, pe care mulţi idealişti de pe ambele maluri ale Prutului îl văd ca o reţetă sigură pentru netezirea parcursului proiectului unionist. Mai lucizi, economiştii au observat că România devine al doilea creditor al statului de peste Prut, după FMI.
Prima îngrijorare provine de la o logică a împrumutului care ar fi, de fapt, o „chestiune internă” a României. Cei 70% dintre români, declaraţi în favoarea unei uniri cu fosta provincie românească, vor constitui un cal de bătaie important pentru alegerile generale de anul următor. Un împrumut de tipul celui menţionat, care contrazice şi celebrul dicton „frate, frate, dar brânza-i pe bani”, ar putea convinge electoratul de pe ambele maluri ale Prutului de angajamentul necondiţionat al PSD în sprijinul acestui proiect.
Numai că, în goana după filonul de voturi naţionalist, PSD riscă să trateze R. Moldova ca pe marile regii miniere falimentare din anii 90. Aflate sub controlul unor lideri de sindicat corupţi şi îmbogăţiţi, regiilor li s-au oferit mereu înlesniri, ajutoare şi împrumuturi în schimbul voturilor. Le-au şi obţinut, dar asta nu a redresat rentabilitatea acelor găuri economice. Ajutoarele financiare nu au oferit perspective de viaţă mai bună şi dezvoltare sustenabilă, ci doar au continuat să alimenteze utopiile unui sistem nereformat.
Gândind pe termen mai lung, nişte patrioţi realişti s-ar uita, mai întâi, pe mâinile cui ajung banii României şi cum vor fi folosiţi. Cum se poate asigura Guvernul României că nu vor fi rapid confiscaţi de reţelele lor de corupţie? Peste Prut nu există DNA, politicienii în unanimitate nu-şi doresc acest lucru, şi tocmai au muşamalizat un furt de un miliard de dolari din sistemul bancar. Înaintea furtului secolului, alte sume importante din asistenţa financiară internaţională au ajuns chiar la unii dintre cei care se declară pro-europeni sau unionişti. Este extrem de dificil să găseşti parteneri cu care să discuţi sincer limba statului de drept. Din această perspectivă, ne cam furăm singuri căciula.
Există raţiuni de stat şi de securitate pentru care Bucureştiul s-ar teme de falimentul R. Moldova în următoarea perioadă de timp? Evident. Protestele desfăşurate necontenit de câteva săptămâni se pot amplifica. Este real riscul unor tulburări sociale care ar pune statul moldovean la dispoziţia cercurilor putiniste pentru cine ştie cât timp. Paradoxul este că nici ajutoarele financiare date nu schimbă fundamental nimic în actuala conjunctură politică internă; eventual pot amâna un deznodământ economic dureros. Ca în alte state în curs de eşuare, banii vărsaţi sunt pierduţi, neînsoţiţi de reforme. Prinşi între cele două opţiuni, contribuabilii din România sunt obligaţi, la rândul lor, să se întrebe ce suport financiar sunt dispuşi să acorde necondiţionat în numele patriotismului. Se prefigurează deja o temă importantă a campaniei din 2016. Va cântări frica de „hoţii de peste Prut” sau compasiunea pentru „fraţii” de acolo?
Sursa: ziaruldeasi.ro
Autor: Mihai Chiper
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
