Actualitate

„Produse autohtone pentru copiii Moldovei”

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu partenerul Asociația Națională a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „LAPTE”, a donat 4 tone 650 kg de poduse lactate (lapte, chefir, brânză, unt) pentru 10 335 mii de copii din 88 de grădinițe și 19 Centre de plasament din raioanele menționate. Astfel, meniul fiecărui copil va fi îmbogățit cu circa 450 grame de produse lactate.

Ceremonia de lansarea celei ce-a IV-a ediție a avut loc în orașul Criuleni, grădinița „Spicușor”. La eveniment a participat ministrul Agriculturii și Industriei Aliemntare Eduard Grama, președinții raioanelor Criuleni, Dubăsari și Strășeni, directorul executiv al Asociației Producătorilor și Prelucrătorilor de Lapte și Carne Carolina Linte, conducerea grădiniței „Spicușor”, părinți, copii, precum și reprezentanții mass-media.

„De această dată, în mod deosebit, vreau să le mulțumesc partenerilor din cadrul Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „LAPTE” pentru deschidere și colaborare.Subliniez faptul că, în timpul apropiat, vom realiza o altă ediție a Campaniei „Produse autohtone pentru copiii Moldovei”, în care vom livra cu ajutorul partenerilor ministerului, sucuri, conserve, dulciuri, precum și alte produse. Copiii Moldovei trebuie să cunoască gustul și calitatea produselor autohtone!”, a menționat ministrul Eduard Grama.

Amintim că, la finele lunii august 2016, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat, în comun cu asociațiile de producători agricoli și cu alți parteneri, Campania socială „Produse autohtone pentru copiii Moldovei”. Astfel urmărim scopul de a stimula consumul de produse autohtone în rândul copiilor, precum și de promovare a producătorilor agricoli din țară pentru creșterea comerțului pe piața internă.

De menționat că, la prima, a doua și a treia ediție a campaniei, copiii din grădinițele și centrele de plasament din municipiul Chișinău, Soroca, Drochia, Râșcani, Cahul, Taraclia, Basarabeasca și Cantemir au beneficiat de donații de fructe, legume și produse de patiserie. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *