Actualitate

A fost lansată o carte destinată regretatului jurnalist sportiv Alexandru Gheorghiţă

Autorul cărții, soția regretatului ziarist sportiv, Tatiana subliniază în prefața lucrării: ”am considerat că e bine să vin cu unele amintiri și reflecții despre familia în care s-a născut și s-a educat Alexandru, despre anii copilăriei, despre acea parte din viața sa pe care a ținut-o mai mult în umbră: fecior de popă fiind, era nevoit să tăinuiască acest fapt, ca să nu se răsfrîngă în mod nefast și punitiv asupra lui”.

Cartea cuprinde amintirile foștilor colegi de breaslă despre Alexandru Gheorghiță, momentele principale ale carierei sale, un grupaj de materiale scrise cu ocazia diferitor evenimente sportive dintre care un loc de frunte revine celor de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano (Japonia,1998), fotografii în alb-negru și color.

La lansare au fost prezenți un grup de prieteni, rude, membri ai Asociației de Prietenie Japonia-Moldova și Asociației Moldo-Japoneze pentru Cultură și Civilizație.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *