Actualitate

A IV-a ediţie a Expoziţiei-tîrg „Parada Florilor” va avea loc la Cimişlia

Potrivit Consiliului raional Cimişlia, organizatorul expoziţiei, „Parada Florilor” este dedicată promovării sectorului horticol. „Ne dorim să avem cît mai mulţi pasionaţi de creşterea florilor, arborilor şi arbuştilor decorativi, de prelucrarea materialului semincer, toate acestea contribuind la dezvoltarea floriculturii în R. Moldova”, se indică într-un comunicat al administraţiei raionale din Cimişlia.

Astfel, pe 30 aprilie, în sudul ţării sunt aşteptaţi zeci de producători şi cultivatori de flori din diferite raioane ale ţării. O prezenţă aşteptată este şi participarea horticultorilor din România, care în anii precedenţi au demonstrat realizări interesante colegilor de peste Prut.

Agenda festivalului, propusă de organizatori, include expoziţii cu vânzare de flori, arbori şi arbuşti decorativi, material semincer, produse gastronomice florale, expoziţii de artizanat şi mărfuri ale meşterilor populari, utilaje şi echipament pentru munca în grădina cu flori, master-class-uri pentru îngrijirea florilor, concursuri tematice etc. Toate acestea vor fi însoţite de programe concertistice susţinute de artişti autohtoni.

De asemenea, la „Parada Florilor” vor fi expuse şi lucrările participanţilor la primul concurs de fotografie cu genericul „CIMISHOOTING – Vânează Cimișlia în imagini”, lansat la începutul anului de autorităţile locale. 

Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *