Social

Acad. Gheorghe Ghidirim: „Efectuez anual câte 250 de intervenţii chirurgicale”

 Timp de un an, lucrează felcer la ambulatoriul din Tudora, apoi învaţă la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (1957-1963), pe care îl absolvă tot cu menţiune. În 1969 îşi susţine teza de doctor în medicină, iar în 1983 – pe cea de doctor habilitat. În 1986 obţine titlul de profesor universitar. Din 1992 până în prezent este şeful Catedrei de chirurgie nr. 1 „N. Anestiadi” a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”.

Despre distinsul savant Gheorghe Ghidirim trebuie numaidecât să mai menţionăm că, în 1993, este ales academician al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova, iar în 1994 – membru de onoare al Academiei Române. A fost deputat al poporului din URSS (1989-1992), ministru al Sănătăţii al RM (1990-1994), iar de 15 ani este preşedinte al Ligii Medicilor din Moldova. A publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice, inclusiv cinci monografii. Deţine 30 de brevete de invenţie. În 2005 i se conferă „Ordinul Republicii”, în 2011 devine laureat al Premiului Naţional în domeniul ştiinţei. A pregătit 15 doctori habilitaţi şi 20 de doctori în medicină.

Medic practician, prima operaţie a efectuat-o în 1964, iar ultima – în ziua când am realizat acest material. „În general, efectuez circa 250 de intervenţii chirurgicale în fiecare an. Ultima a fost una nu prea dificilă, fiindcă a făcut parte din chirurgia laparoscopică, inaugurată de mine. De fapt, am efectuat şi operaţii deosebit de complicate. Nu m-am lăsat de chirurgie nici atunci când eram ministru. Operaţiile le începeam la şapte dimineaţa şi tot la aceeaşi oră, dar în zile diferite, am rugat rectoratul să-mi fixeze prelegerile la universitate. Am operat de la ţărani de rând până la miniştri, scriitori şi artişti. Mă conduc de un vechi şi tradiţional principiu – grăbiţi-vă să faceţi bine!”, afirmă Gheorghe Ghidirim. În timpul războiului de pe Nistru, în 1992, a operat voluntari, poliţişti, soldaţi şi ofiţeri. „Atunci nu aveam armată naţională şi nici medicină militară. Tot greul a revenit Ministerului Sănătăţii şi spitalelor civile – din Criuleni, Căuşeni, Spitalului Republican şi celui al Salvării”, ne povesteşte renumitul chirurg.

Om de o înaltă cultură, prieten cu mai mulţi scriitori şi artişti, am rămas surprins să aflu că dumnealui traduce din poezia clasică universală, mai cu seamă – din literatura rusă. În plus, mai scrie şi versuri. Totodată, interpretează, cu un deosebit har, romanţe celebre. La catedră este asistat de soţia sa, Veronica Ghidirim. Aceeaşi profesie a ales-o şi fiica lor – Victoria, care deţine titlul de conferenţiar universitar. Petrică, feciorul, este manager la o firmă din New York, actualmente fiind reprezentant al acesteia la Moscova.

Recent, reputatul savant şi chirurg şi-a sărbătorit ziua de naştere. Noi îi dorim multă sănătate, căci şi un medic are mare nevoie ea…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *