Actualitate

Acţiunile incluse în Foaia de parcurs au fost realizate în proporţie de 77 %

Conform datelor prezentate, se atestă o creştere a ratei de implementare cu mai mult de 13 %, în comparaţie cu primul trimestru al anului. Totodată, nivelul de armonizare a legislaţiei naţionale, în conformitate cu angajamentele asumate în Acordul de Asociere, a depăşit 25 %.

Cooperarea economică şi sectorială, precum şi realizarea acţiunilor privind facilitarea comerţului Republicii Moldova cu statele membre ale Uniunii Europene, a fost un alt subiect discutat în cadrul şedinţei. În context, ministrul Economiei a menţionat că se atestă un ritm sporit de valorificare a cotelor de export pentru unele categorii de produse, iar autorităţile au solicitat deja suplinirea acestora.

În lunile ianuarie – mai 2016, exportul de mărfuri pe piaţa comunitară a însumat peste 470 milioane de dolari USD, deţinând astfel o cotă de 63 % în totalul exporturilor. În aceeaşi perioadă, importurile de mărfuri au totalizat 748 milioane de dolari USD, având o pondere de 48,5% din total de import.

Totodată, au fost discutate întârzierile la realizarea unor acţiuni. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat autorităţilor responsabile să vină cu termeni cât mai restrânşi pentru recuperarea acestora.

În cadrul următoarei reuniuni a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană va fi discutată implementarea Foii de parcurs privind acţiunile prioritare, rata de realizare a căreia, în prezent, a ajuns la 77 %. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *