Actualitate

Actorul John Heard, tatăl din „Singur acasă”, găsit decedat într-un hotel din California

Trupul lui Heard a fost găsit fără viață vineri seară într-o cameră de hotel din Palo Alto, California, a declarat o purtătoare de cuvânt a biroului de medicină legală din Santa Clara.

Cauza decesului nu a fost încă stabilită, a precizat aceasta.

Heard suferise, miercuri, o intervenție chirurgicală minoră la spate, la Centrul Medical Stanford, conform site-ului TMZ, care citează o sursă din apropierea actorului.

El era cazat la hotel pentru recuperare, iar trupul său neînsuflețit a fost găsit de personalul hotelului, potrivit aceleiași surse.

Potrivit poliției, decesul său este investigat, însă nu este considerat suspect, mai scrie TMZ.

Heard a interpretat rolul lui Peter McCallister, tatăl lui Kevin McCallister (Macaulay Culkin) în comedia "Home Alone", lansată în 1990, și în continuarea acesteia din 1992, "Home Alone 2: Lost in New York". Un alt rol notabil este cel din comedia "Big", din 1988, în care a jucat alături de Tom Hanks.

Născut în Washington, Heard a devenit un actor cunoscut la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 și a interpretat, conform imdb.com, 179 de roluri în producții de televiziune și filme printre care se numără cele din "Cat People", "Beaches", "Gladiator", "Miami Vice", dar și "The Sopranos" pentru care a primit o nominalizare la premiile Emmy în 1999.

Heard a fost căsătorit de trei ori, cu actrița Margot Kidder, cu Sharon Heard cu care a avut doi copii, Max și Annika Rose, și cu Lana Pritchard. Actorul a mai avut un copil, John Matthew Heard, cu actrița Melissa Leo.

Conform heavy.com și Mirror.co.uk, la 6 decembrie 2016 fiul lui John, Max, a murit în somn.

La momentul decesului său, Heard era implicat în șase proiecte de filme, potrivit imdb.com.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *