„O mândră demnitate”, vorba lui Eliade, degajă „polemicile” acestui incurabil „incorect politic”, iar „ironia voltaireană”, pe care o remarca Adrian Botez în ultimul său volum, Polemici „incorecte” politic, nu este altceva decât semnul deplinei libertăţi interioare, distincţia unui crez, tăria unor convingeri, prestigiul unor mize majore şi, nu în ultimă instanţă, preeminenţa morală asupra unor „adversari” închistaţi în cercul strâmt al rea-credinţei şi al dogmei despre care Blaga spunea că este „setoasă de sânge”. (…) În continuare propune un model de a polemiza opus celui practicat de intoleranţii noii ideologii internaţionale: „A nu polemiza cu ură, ci cu seninătatea minţii, cu simpatie dacă nu cu dragoste pentru emul. Criteriul fundamental pentru intrarea în „luptă” trebuie să fie cel eminescian al ADEVĂRULUI”. Grea încercare! Să-ţi păstrezi calmul faţă de „setoşii de sânge” ai unei dogme „minoritare” exclusiviste, intransigentă cu orice fel de majorităţi, în primul rând, cu cele naţionale, şi, pe deasupra, să polemizezi cu ei „cu simpatie” presupune o mare, copleşitoare strădanie. Oricum, în finalul lecturii constatăm că polemicile lui Theodor Codreanu nu prea „mustesc” de simpatie faţă de inamicii arheului naţional şi „Mitläufer”-ii (tovarăşii de drum, ori, într-un limbaj bine cunoscut de basarabeni, poputciki) comunismului (mai nou ori mai vechi, nu importă!), cum i-a numit Herta Müller pe unii „rezistenţi prin cultură”, vizaţi şi de autorul nostru. Dar ceea ce se impune cu pregnanţă şi impresionează totuşi aici, ca şi în cărţile anterioare, este, fără doar şi poate, seninătatea minţii, care înseamnă un set de idei articulate sistemic, cu claritate, într-o demonstraţie imbatabilă. (…)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
