Interesul naţional este o simplă lozincă menită să camufleze adevăratele interese ale partidelor, care întotdeauna sunt egoiste, înguste, personale. E adevărat, uneori se întâmplă ca interesele egoiste de partid să coincidă cu interesul naţional general, dar, repet, numai uneori, ca o excepţie.
Cel mai bine se vede acest lucru în campaniile electorale. Astfel, atacurile reciproce ale liderilor de partid nu au ca motivaţie apărarea sau promovarea unui interes naţional general, ci apărarea intereselor înguste, electorale ale partidelor pe care le grădinăresc autoritar. În fiecare campanie electorală bietul alegător, naiv cum este, îi imploră pe liderii de partid să lase cearta şi să nu se atace, fiindcă astfel toarnă apă la moara comuniştilor. Politicienii parcă aud aceste îndemnuri, chiar propun încheierea unor „pacte de neagresiune”, până la urmă însă nimic nu se schimbă şi ei continuă să se ciomăgească spre marea satisfacţie a comuniştilor.
Informaţiile care ne parvin din teritoriu la redacţie confirmă faptul că nu numai partidele extraparlamentare, dar şi cele din Alianţă se cotonogesc reciproc fără milă; dacă la dezbaterile publice de la radio şi TV aceste partide se mai stăpânesc, la întâlnirile cu alegătorii, deşi se declară proeuropene şi democratice, uită cine sunt adevăraţii lor oponenţi politici, aproape că nici nu amintesc de comunişti, dar lovesc numai în componentele Alianţei. Astfel, devine tot mai clar că multe (ca să nu zic TOATE!) dintre partidele mici şi fără de şanse au intrat în cursa electorală nu pentru a câştiga alegerile, ci pentru a le ajuta altora să le câştige (şi, mai ales, altora să le piardă!). Deşi declară zgomotos că li-e scump interesul naţional, se vede de la o poştă că lor cu adevărat scump le este doar interesul personal, nici măcar cel de partid. Graţie îmbulzelii partidelor mici şi fără de şanse pe lista electorală, la scrutinul din 28 noiembrie vom avea un buletin de vot de un metru şi ceva! Imaginaţi-vă cum îşi va găsi partidul preferat pe acest „sul de papirus” un biet bătrân alegător de la ţară care nici prea multă carte nu are, dar nici ochelari.
Demult se impune nevoia reformării sistemului electoral; trebuie găsită o soluţie democratică pentru ca partidele mici şi fără şanse să nu fie admise în cursa electorală (dacă, să zicem, nu au trecut pragul electoral două scrutine consecutiv). Sigur că această sarcină e deja pentru viitorul legislativ. Ceea ce se mai poate face acum e ceea ce a propus Mişcarea Acţiunea Europeană, şi anume, ca partidele extraparlamentare democratice şi candidaţii independenţi fără de şanse să se retragă din cursa electorală în favoarea sa. MAE face această propunere îndrăzneaţă după ce ultimul sondaj de opinie o creditează cu 3% din voturi, adică, cu şanse reale de a accede în parlament. Mişcarea Acţiunea Europeană are şi dreptul moral să facă o asemenea propunere: dacă vă amintiţi, la alegerile din 29 iulie 2009, MAE s-a retras din cursa electorală în favoarea partidelor democratice.
Vorbeam la început despre interesul naţional şi interesul egoist de partid. În cazul dat, interesul de partid al MAE şi interesul naţional coincid. Cum vor răspunde partidele vizate la propunerea MAE, de ce interese se vor conduce – de cele de partid sau de interesul naţional? Las fără răspuns întrebarea şi cititorii ştiu de ce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
