Ultima oră

ASM confirmă că 28 iunie 1948 poate fi calificată drept „zi a ocupaţiei sovietice”

La 28 iunie a.c., la iniţiativa conducerii AŞM, a fost creată o comisie de savanţi din care au făcut parte istorici şi jurişti – condusă de academicianul Andrei Eşanu. Aceasta a elaborate o poziţie consolidată, argumentată din punct de vedere ştiinţific, istoric şi juridic privind evenimentele din 28 iunie 1940.

De altfel, precizează AŞM, de la Declaraţia de Suveranitate (1990) încoace savanţii şi-au expus în repetate rânduri poziţia pe marginea acestui subiect istoric discutat în contradictoriu în societate.

„Nu era necesar de demonstrat odată în plus că la acea dată a început ocupaţia sovietică. A fost un act de cotropire şi nu de eliberare”, spune Andrei Eşanu.

Academicianul spune că „dacă preşedintele interimar s-ar fi consultat de la bun început cu savanţii, poate nu era atâta zarvă în societate pe marginea acestui decret”.

La 24 iunie, preşedintele interimar, spicherul Mihai Ghimpu a decretat ziua de 28 iunie 1940 „zi a ocupaţiei sovietice”, fapt ce a stârnit nemulţumirea unor politicieni din R. Moldova şi din Federaţia Rusă.

Sursa: Deca-press

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *