Chișinău

Carte: Tamara Cărăuş a lansat Capcanele identităţii

„Cândva, am intenţionat să fac o disecţie – să scot afară măruntaiele identităţii naţionale şi să afirm: „Uitaţi-vă, aşa funcţionează!”. Îmi propusesem, într-o cercetare, să scot la iveală interese, pasiuni, fixaţii, iluzii, ascunse toate sub pretinse identificări naţionale. Speram că voi putea oferi o explicaţie care să-i lumineze pe toţi şi să-i elibereze din ghearele identităţii naţionale, şi apoi să învăţăm să convieţuim cu identităţi parţiale şi deschise. Însă degrabă aveam să descopăr că, la fel ca identitatea naţională, şi studiul ei este împânzit de capcane, prima capcană fiind chiar în intenţia de a studia acest domeniu: oare nu cumva atunci când pretindeam că aleg o temă de cercetare, de fapt, mi-am dezgolit propria rană identitară? Adun în această carte, ca într-o confesiune, capcanele şi rătăcirile mele (academice), cu speranţa că astfel mă voi izbăvi, pentru totdeauna, de păcatele căutării identitare, iar posibilul cititor al acestei cărţi va învăţa să le evite”. 
Capcanele identităţii va fi lansată şi la Bucureşti, în luna martie curent.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *