Atitudini

Ce ne facem cu Europa?

Am vorbit cu vecinul Sergiu care a lucrat în Rusia. Nu mai vrea să meargă acolo. Spune că legea e doar pentru cei mici, oamenii nu au speranțe că cineva le va face dreptate. Sora mea din Germania, imediat ce nu îi convine ceva, spune: sun avocatul! Pentru că ea știe cel mai bine că are drepturi. Dar când merg în România, oamenii se plâng de viața de acolo și eu aproape că nu îi înțeleg.

Pe românii nemulțumiți și pe eurosceptici i-aș invita să trăiască la noi în Moldova un an de zile. Cred că ar învăța să aprecieze diferit reformele europene din România. Noi privim peste Prut cu jind la pensiile românilor și la DNA. Țăranii primesc bani europeni pentru că își muncesc pământul, alții primesc și mai mulți bani ca să nu îl lucreze, dacă au norocul să cuibărească vreo pasăre rară pe pământul lor. Pensia unui om care a muncit o viață întreagă o depășește cu mult pe cea a unuia de la noi.

Însă, așa cum observa Alexandru Vakulovski într-un articol pentru deschide.md, mai e mult de lucru și în România. Pentru că la vârful piramidei sunt tot oameni corupți, oameni care aplică strâmb și părtinitor dreptatea. Fiindcă reformele europene sunt realizate de aceiași colhoznici dintotdeauna. De aceea politicienilor români nu li se confiscă averile, iar după un an ies din pușcării.

Aproape de locul meu de baștină, în județul Timiș, examenul de Bacalaureat a fost fraudat. Înregistrările video au dat totul la iveală. Însă, pe modelul bine cunoscut de țările din estul Europei, cei care au avut putere de decizie, care au avut o poziție mai bună au scăpat. Nu s-a dat aceeași sancțiune tuturor cadrelor didactice (ca elevilor) și nici nu au fost pedepsiți după gravitatea faptelor. Unii cu fapte mai grave au rămas în învățământ, alții au primit câte o sancțiune ușoară, însă – nu-i așa? – europenii trebuie să îi vadă pe români aplicând legea. Așa că era nevoie de victime. Și Inspectoratul Școlar Județean Timiș a făcut dreptate ca în colhoz. A dat afară câteva cadre didactice de la sat (nici măcar un cadru didactic de la oraș nu a fost dat afară), iar membrii comisiei au scăpat bine-mersi.

Să vă dau câteva exemple. O profesoară care făcea naveta aproape 50 km ca să ajungă la catedră, dar care a obținut pentru școala ei finanțări europene, o altă profesoară care își întreține soțul bolnav. Tot o învățătoare navetistă într-un sătuleț, femeie singură cu un copil de crescut, care preda la trei clase simultan – înfricoșător de greu și asta înțelege oricine a lucrat în sistem.

Dreptatea asta șuie mi-a făcut greață de un inspectorat din care am făcut parte. Mi-e pentru prima dată în viață rușine că sunt din Timiș. Și am înțeles că integrarea europeană e un drum lung și anevoios pe care românii abia au început să îl parcurgă, mai au mult și bine. Înțeleg din nou că ținta noastră trebuie să fie vestul. Dar că, dacă avem noroc, copiii copiilor noștri vor trăi bine doar după ce copiii noștri vor schimba mentalitatea asta scârboasă moștenită de nici nu mai știu unde. Până nu vor cădea cei mari, cei mici vor fi țapii ispășitori ai unei țări care fură, minte, își bate joc, dar se chinuie să convingă o Europă civilizată că au învățat să facă dreptate. O dreptate strâmbă și hidoasă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *