Social

Cel mai bun elev inovator nu-şi vede viitorul în R. Moldova

Ulterior s-a orientat către inventică, iar de curând a obţinut Premiul Mare la Concursul republican „Cel mai bun elev inovator”, organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Acesta este Gheorghe Cibotari, un adolescent din Scoreni, Străşeni, care, în ciuda vârstei fragede de numai 19 ani, a reuşit să inventeze numeroase dispozitive, printre care şi unul antiaccidente rutiere.
 
Un copil-minune sau un ciudat cu o pasiune ieşită din comun, astfel era catalogat dintotdeauna de către colegii şi prietenii săi Gheorghe, băiatul care la numai şapte ani a aflat „cu ce se mănâncă” curentul electric şi care sunt principiile de funcţionare. Gicu şi-a descoperit pasiunea datorită unui vecin, electrician de meserie, care l-a învăţat totul despre curentul electric pe micul geniu. Astfel, la numai 12 ani, el a hotărât să schimbe toate firele electrice de acasă, pentru că făceau scurtcircuit din cauza cablurilor de proastă calitate. „Părinţii mei au aflat despre aceasta abia peste vreo trei ani, când reţeaua era deja testată”, povesteşte băiatul entuziasmat de isprava sa.

Dispozitivul antiaccidente rutiere

Prin clasa a VIII-a Gicu a început să realizeze propriile dispozitive electrice. Astfel, prima sa invenţie a fost un cuptor automatizat care funcţiona pe baza energiei solare. Apoi a proiectat un reşou dirijat cu ajutorul unei telecomande şi un reşou electronic ce putea fi dirijat cu ajutorul bătăilor din palme. Anul trecut a realizat un transformator de energie electrică care protejează consumatorii de la electrocutare. „Transformatorul poate fi utilizat la orice gospodărie, cât şi la centralele electrice de orice tip: eoliene, solare sau hidraulice. Aceasta este practic prima invenţie veritabilă, pe care am realizat-o într-o săptămână”, spune tânărul inventator. El povesteşte că, de regulă, încearcă să-şi imagineze lucruri care i-ar uşura viaţa lui sau a amicilor lui.

„Un prieten de-al meu m-a rugat să fac un dispozitiv care să-l protejeze de accidente. El este pasionat de maşini, viteză şi senzaţii tari şi a avut deja câteva accidente, de aceea voia un dispozitiv care să-l protejeze. Şi eu am realizat un dispozitiv antiaccidente cu care am câştigat premiul întâi la concursul „Cel mai bun elev inovator”. E vorba de un dispozitiv cu senzori care reacţionează la obstacole, oameni, maşini, copaci şi la o anumită viteză, de exemplu, 90 km/oră. Atunci când apare un obstacol sau când este depăşită limita de viteză, dispozitivul declanşează pedala de frânare şi opreşte maşina automat”, spune Gicu, care speră că asemenea dispozitive vor fi produse la scară largă, iar aceasta va contribui la scăderea numărului de accidente şi la salvarea a sute de vieţi.

Pasiunea pentru electricitate nu i-a umbrit copilăria

Chiar dacă marea pasiune pentru fizică i-a marcat copilăria, Gicu spune că a avut o copilărie obişnuită şi că joaca a fost de nelipsit din programul zilei. „După vreo patru-cinci ore în care studiam funcţiile curentului electric, de obicei ieşeam cu prietenii la joacă. Pasiunea mea nu m-a încurcat să mă bucur din plin de viaţa de copil”, îşi aminteşte băiatul.

Când l-am întrebat care este visul său şi la ce proiecte lucrează în prezent, Gheorghe mi-a vorbit despre un plan ambiţios al său care va revoluţiona legile fizicii. „Vreau să inventez un asemenea dispozitiv care să producă energie electrică pe baza căldurii corpului uman şi a rotaţiei Pământului în jurul axei sale. Deocamdată este la fază de proiect, o bună parte este gata, dar este prematur să vorbim de reuşită. Urmează să demonstrăm dacă acest fapt este sau nu posibil”, explică Gheorghe Cibotari. În ciuda viselor măreţe, băiatul care absolveşte anul acesta liceul, nu-şi vede viitorul în Moldova şi spune că cel mai probabil va fi nevoit să plece peste hotarele ţării ca să-şi vadă visele realitate. „Nu cred că ar avea rost munca de inventator într-o ţară în care tehnologiile nu sunt la mare căutare şi în care numai una dintr-o sută de invenţii ajunge să fie produsă la scară largă. Eu nu cred că munca mea va fi una apreciată. La noi nu sunt atât de multe uzine, fabrici care se ocupă cu aşa ceva. Poate numai dacă ar apărea vreun sponsor moldovean gata să investească în acest domeniu”, spune Gheorghe, chiar dacă studiile vrea să şi le continue la facultatea de microelectronică din Moldova.

Gheorghe Cibotari a participat patru ani consecutiv la concursul republican „Cel mai bun elev inovator” unde anul acesta a fost răsplătit cu premiul întâi în valoare de trei mii lei, şi la Expoziţia internaţională „Info-Invent”.
 
Maria Diaconu, profesoară de educaţie fizică, diriginta băiatului

Gicu este un elev bine educat, cumsecade, străduitor, chiar dacă nu este primul la învăţătură. E un copil deosebit prin ideile sale şi invenţiile pe care le face şi mă mândresc cu aşa elev. Noi îl susţinem şi uneori îi sugerăm idei de proiecte. Chiar astăzi directoarea liceului l-a rugat să inventeze un dispozitiv care să blocheze maşina, dacă şoferul se urcă beat la volan. Sper ca discipolul meu să fie ajutat pe viitor să-şi dezvolte invenţiile, spun asta pentru că, din cauza situaţiei familiale precare, ar putea să-i fie dificil să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-a propus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *