Actualitate

Cele mai bune nuci din lume

Potrivit producătorului, nucile moldovenești şi cele chiliene sunt cele mai apreciate din lume. În registrul de stat al Moldovei sunt introduse 14 soiuri de nuci, dar cele mai bune sunt soiurile Pescianski, Kogâlniceanu, Cazacu sau Codrene. Soiul Costiujenschi face puţine nuci, dar este foarte bun polenizator pentru celelalte soiuri.

Pentru a înființa o afacere cu nuci pentru primul an sunt necesare investiții de aproximativ 1400-1500 euro per hectar, spune Constantin Gajim. Când suprafața plantată este mai mare, cheltuielile de proiectare, transportare, documentația tehnică se micșorează. Suprafețele optime pentru plantare sunt de la 5 la 50 de hectare.

Uniunea asociațiilor producătorilor de culturi nucifere recomandă în primii trei ani de la plantare să nu fie lăsate fructele să de dezvolte, să fie rupte, pentru ca pomul să-şi dezvolte rădăcinile cât mai bine. Nucile pot fi colectate din al patrulea an.

În al patrulea an de la plantare un copac dă aproximativ 100 de nuci, ceea ce înseamnă cam un kilogram de miez. În anul al șaselea de la plantare se colectează în medie 3,5 kg de miez dintr-un pom. Cel mai mult Constantin Gajim a colectat 730 de nuci dintr-un pom, ceea ce înseamnă peste 8 kg.

Constantin Gajim recomandă celor care vor să înceapă o afacere în domeniu să nu creadă că „dacă în primăvară au plantat nuci, în toamnă vor lua un sac cu dolari”. Pomii trebuie îngrijiţi cel puţin 5 ani pentru a putea culege roada. Pe lângă îngrijarea copacilor, livada trebuie păzită pentru că deseori se înregistrează furturi, spune producătorul.

În 2016 statul oferea subvenții de 20 de mii de lei per hectar pentru plantarea nucilor, iar în 2017 subvenția a scăzut la 18 mii lei pentru un hectar pentru culturile nucifere (nuci, alun, migdal). În anul 2017 soiurile străine au fost scoase din subvenţionare, fondul oferind susţinere doar pentru soiurile moldovenești.

Uniunea asociațiilor producătorilor de culturi nucifere din Moldova a fost înfiinţată în 2006. În Uniune sunt aproximativ 180 de producători de nuci, dar există şi mulți care şi-au înființat plantația fără a se înregistra în uniune.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *