Editorial

Colindatul

Mulțumită efortului depus de etnologi, colinda românească a intrat în patrimoniul UNESCO. Foarte multe cete de colindători, deși au păstrat numitorul comun, au dezvoltat porturi și obiceiuri diferite, care ne permit identificarea lor pe zone. Moldovei, pe ambele maluri ale Prutului, îi sunt specifice caprele mici și ursarii. Acasă la părinții mei, în Țara Făgetului sunt stelarii și dubăii. Cei din urmă sunt cete asemănătoare cu călușarii, prezente doar de Crăciun și care vin să colinde însoțite de muzică instrumentală, dar mai ales de tobe, în Banat numite dube, de unde și numele lor. Sunt însoțiți de o capră mare ce va executa la fiecare casă "Jocul caprei" (trimitere la moarte și înviere). Pe lângă colinde, sunt renumiți pentru jocurile lor și pentru cântecele de însurătoare.

Din păcate, nu se găsesc niciodată fonduri pentru susținerea cetelor de colindători. Nimeni nu își bate capul pentru obținerea de fonduri, nici de la UNESCO, nici de la primării. Iar ei, ca să păstreze tradiția, își procură singuri dubele și hainele (cele de dubaș fiind asemănătoare cu cele ale călușarilor), iar pe muzicanți îi plătesc din fonduri proprii sau din banii obținuți din colindat, care oricum nu acoperă suma cerută. Toate aceste riscuri pe care colindătorii încearcă să le elimine, le vedem în contextul tot mai fad al împrumutului de (falsă) cultură: beculețe colorate, brazi artificiali, cununi de plastic la ferestre, globuri și cât mai mult sclipici.

Sigur, a mai rămas și colindatul în cor. Dar acesta nu are multe în comun cu tradițiile vechi ale stelarilor, irozilor, ursarilor, dubașilor. Colindul în cor îl regăsim peste tot în lume, asta fără să îi neg frumusețea, dar nu are specificul, farmecul și arhaicul cetelor de feciori.

Cred că în ziua în care voi vedea în Ajunul Crăciunului colinde doar la televizor sau doar în corul bisericii, vom fi mult mai săraci, indiferent de câte perdele de lumină vom atârna pe străzile orașelor și satelor. Din fericire, și în acest an voi vedea Capra cu dubele la Tomești, iar de Anul Nou urătorii din Antonești (care, sper, vor veni și în acest an cu calul).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *