Timpul Liber

Cum aranjăm masa de Paşte: Modalităţi ingenioase şi în trend

În afară de vesela frumoasă şi celelalte accesorii, unul dintre aspectele deseori evitate, dar care face diferenţa dintre o masă banală şi una extraordinară, este centerpiece-ul. Această “piesă centrală” a mesei poate lua formele cele mai desfătătoare pentru privire şi ne poate duce imaginaţia în cele mai nebănuite locuri. Noi ne-am închipuit cinci astfel de decoruri speciale, unul mai inventiv ca celălalt.

Colivia – fantezie pascală



Colivia ar trebui să fie tot mai prezentă în orice decor. Putem profita de simplitatea ei, care parcă cere o completare din partea noastră, una care să îi complimenteze formele deja plăcute. Colivia poate fi decorată după bunul plac, poţi opta pentru panglici, năsturei, puf. În colivie poţi pune o sumedenie de lucruri: ouă decorative, statuete iepuri sau oiţe pufoase, flori, ghivece de flori sau, de ce nu, lumânări aprinse. Reinventează colivia în propriul tău stil şi asorteaz-o mesei de Paşte!

Clasicul coş cu ouă

Dacă eşti în căutarea unui decor mai clasic, updatează clasicul coş cu ouă cu… câteva fire de iarbă! Alege un coş alb şi ouă sculptate în lemn, pe lângă care să adaugi fire de iarbă proaspătă şi alte decoraţiuni care folosesc elemente vegetale. Un ou mare îmbrăcat în muşchi va fi de efect lângă coşul tău. Iarba legată împreună cu crenguţe verzi va arăta foarte bine şi pe farfuriile mesenilor. Astfel, vei crea o continuitate a decorului pe întreaga masă.

Scândura reinventată


Pentru nonconformişti şi iubitorii stilului rustic, recomandăm acest centerpiece deosebit pentru masa de Paşte. Scândura e uşor de făcut şi de decorat.

Vaza simplă din sticlă

Vază poate face atâtea lucruri frumoase: cu doar câteva crenguţe verzi şi flori vei obţine un decor natural de Paşte. Agaţă ouă de crenguţele proaspete, cu panglici simple, sfoară sau orice element care se potriveşte cu tematica mesei tale. Poţi adapta acest decor la orice culori vrei să foloseşti şi, mai ales, la orice stil: crenguţele se vor adapta şi la cele mai elegante mese, dar şi la cele rustice din cale afară. Vaza e numai bună de adăpostit şi ouăle vopsite, printre care poţi adăuga iarbă proaspătă sau fân. Un obiect versatil, simplu şi de efect, de care ne-am îndrăgostit.

Clopotul din sticlă

Dacă doreşti un centerpiece simplu şi de efect, clopotul de sticlă e cea mai firească alegere. Sub el poţi pune ouă decorative mari, coşuri mici cu ouă sau iepuri. De clopot mai poţi lega panglici sau sfoară, pentru un efect rustic.

Variantele pentru aranjarea masei de Paşte sunt infinite! Trebuie doar să-ţi pui imaginaţia la treabă! Spor!

Sursa: one.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *