Cum îngrijim articolele din piele întoarsă?

Mai ales domnişoarele sunt cele care optează pentru pantofi, botine, genţi, mănuşi de toate culorile şi de toate modelele. Acest fapt nu e de mirare. Pielea întoarsă este un material foarte nobil şi plăcut la atingere, care conferă un aspect unic oricărei piese vestimentare sau oricărui model de încălţăminte. În plus, acest material este mult mai elegant decât pielea obişnuită.
Pielea întoarsă poate fi atât naturală, cât şi artificială. Cea naturală e obţinută din pielicică de capră, viţel sau ren. Cea artificială nu are diferenţe vizibile faţă de cea naturală, însă e mult mai durabilă.
Articolele din cele două feluri de piele întoarsă au nevoie de o îngrijire diferită, de aceea înainte să începeţi procesul de curăţare stabiliţi ce tip de material aveţi în faţă: natural sau artificial.
Îndepărtăm petele
Pielea artificială are o suprafaţă uşor pufoasă, de aceea, în momentul în care intră în contact cu apa, se umflă, iar când se usucă – se întăreşte. De aceea, se recomandă aşa-zisa curăţare uscată. Înainte de a începe curăţarea, aplicaţi pe articol puţin spray impermeabil.
Pentru îndepărtarea petelor minore puteţi cumpăra un elastic special pentru pielea întoarsă. Însă chiar şi un elastic simplu, pentru şcoală, va rezolva cu brio problema. În condiţii casnice, încercaţi să folosiţi o soluţie creată din o jumătate de pahar de lapte degresat (!!!) şi o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu. În loc de bicarbonat de sodiu, puteţi folosi aceeaşi cantitate de amoniac de 10%. Înmuiaţi o cârpă curată în soluţia respectivă şi ştergeţi locul pătat. După curăţare, ştergeţi suprafaţa articolului cu un tampon înmuiat în apă.
Mănuşile din piele întoarsă pot fi curăţate cu ajutorul unui săpun obişnuit şi a unei perii moi. Pentru ca procesul să nu fie anevoios, îmbrăcaţi mănuşile pe mâini. După curăţare, săpunul se spală cu apă călduţă, iar mănuşile se scot de pe mâini şi se usucă.
O problemă des întâlnită mai ales la hainele de iarnă sunt petele de grăsime de la suprafaţa articolului. Cel mai adesea, acestea apar pe piept sau pe manşetele hainei. Pentru a le îndepărta, presăraţi pe pete nişte amidon, lăsaţi să acţioneze o jumătate de oră, apoi îndepărtaţi praful cu ajutorul unei perii.
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia