IT&C

Cum recuperezi un e-mail şters?

În prima fază, mesajele şterse din Inbox trec prin fişierul Trash. Dacă ai şters mesajele şi de acolo fără a le verifica mai întâi sau dacă ai setat opţiunea ca odată şterse din Inbox mesajele să nu mai ajunga în Trash, atunci e bine să ştii următoarele: e-mailurile nu dispar imediat de pe hard disk, ci sunt marcate pentru a fi şterse pentru totdeauna ulterior, abia după ce închizi programul. În funcţie de cât timp a trecut de când ai apăsat butonul "Delete", este posibil să le recuperezi, cu ajutorul unui instrument special creat pentru aşa ceva, potrivit eHow.com.

1. Lasă fereastra de mail deschisă, daca tocmai ai golit folderul Trash.
2. Descarcă un program de recuperare a e-mailurilor, cum ar fi Recover My Email, Repair PST sau Email Recovery.
3. Mergi la opţiunea "Open Email Data File" sau la o opţiune asemănătoare, în funcţie de programul instalat. Foloseşte bara de navigare din partea stangă a ecranului, pentru a găsi folderul în care este localizat programul tău de e-mail.
4. Dă click pe fişierul de e-mail care are extensia ".pst". Apasă pe butonul "OK". Aşteaptă ca programul să caute mesajele şterse.
5. Caută prin lista de e-mailuri recuperate şi vezi dacă îl gaseşti şi pe cel care-ţi trebuie. Dă click pe el şi apoi alege "Save as PST", pentru ca mesajul să fie trimis înapoi în Inbox. Repetă procedura în cazul fiecărui mesaj pe care vrei să-l recuperezi (dacă nu ştii exact cum se numeşte mesajul, atunci poţi aranja e-mailurile după dată sau după numele persoanelor care le-au trimis).

Este inutil să încerci să recuperezi mesaje care sunt stocate online, cum ar fi cele de pe site-urile Yahoo sau Gmail. Instrumentele menţionate mai sus funcţionează doar în cazul programelor instalate pe computer: Microsoft sau Mozilla.

La Yahoo există un formular pe care îl poţi completa. Reprezentanţii companiei nu garantează că îţi pot recupera mailul dacă acesta a fost şters cu mai mult de 24 de ore în urmă.

Dacă nu vrei să pierzi pentru totdeauna mesajele de pe Yahoo Mail sau Gmail, poţi să le descarci prin Outlook sau Mozilla Thunderbird, cu ajutorul IzyMail sau YPOPs. Sau poţi seta să-ţi forwardezi toate mesajele automat către o altă adresă.

Majoritatea instrumentelor de recuperare a mesajelor electronice funcţionează de câteva ori, adică au o perioada de test, după care ţi se cere să-ţi cumperi licenţă.

Timpul.md/incont.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *