Actualitate

Cutremur cu magnitudinea 6,3 în sudul Filipinelor, fără alertă de tsunami

Un puternic seism cu magnitudinea 6,3 a lovit sâmbătă dimineață largul coastelor de sud ale Filipinelor, a anunțat Institutul geologic american (USGS), fără să fie emisă alerta de tsunami, scrie AFP.

Cutremurul s-a produs la orele 06.53 (vineri, 22.53 GMT), la o adâncime de 62,5 kilometri, iar epicentrul a fost localizat la aproximativ 100 de kilometri sud-est de orașul Davao, situat pe insula Mindanao, a precizat USGS.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii, a precizat că nu a fost declanșată nicio alertă în regiune.

În prima sa evaluare a efectelor cutremurului, USGS a considerat "slabă" probabilitatea ca să se înregistreze victime sau pagube materiale.

Arhipelagul Filipinelor, în Asia de Sud-Est, este situat pe "Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu activitate seismică ridicată, și a fost în ultimii ani centrul unor cutremure devastatoare, amintește AFP. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *