Filmul în desfăşurare la Minsk parcă a mai fost difuzat o dată, la Chişinău. Scenariul pare a fi identic: alegeri cu miză mare, respectiv, speranţa de schimbare democratică a unui regim semidictatorial. Oamenii ştiu ce au votat şi sunt surprinşi de rezultatele anunţate, ies în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea. O mână de provocatori comit acte de vandalism pentru a da motiv forţelor de ordine să intervină în forţă. Urmează reţineri ilegale ale manifestanţilor, ridicaţi de pe stradă pur şi simplu şi duşi în direcţii necunoscute. Autorii represiunilor de la Minsk au mers un pas mai departe decât cei de la Chişinău: i-au reţinut şi pe liderii opoziţiei pe principiul „bate păstorul şi se va împrăştia turma”.
Uniunea Europeană a fost din nou luată prin surprindere, cel puţin la nivel declarativ. Nimeni de la Bruxelles nu are vreo opinie cu privire la ce se întâmplă la graniţa Uniunii Europene. Discuţiile îndelungate cu Belarus nu au dus nicăieri, în ciuda promisiunilor reciproce. La Minsk miliţienii fac ce li se spune şi zdrobesc pe oricine îndrăzneşte să iasă în stradă.
Un alt exemplu de colaborare a Uniunii Europene cu un stat fost sovietic este Tratatul dintre Ucraina şi Uniunea Europeană cu privire la tratamentul acordat solicitanţilor de azil. Ucraina este una din principalele porţi de intrare în Uniunea Europeană a imigranţilor din Asia, iar oficialii de la Bruxelles au încercat să creeze un cadru de protejare a graniţelor Uniunii. Tratatul încheiat anul trecut cu Ucraina a pus la dispoziţia Kievului mai multe zeci de milioane de euro. Însă Amnesty International a constatat în această toamnă că majoritatea imigranţilor ajunşi în Ucraina sunt supuşi torturii şi detenţie arbitrare. Autorităţile ucrainene nu acţionează în spiritul şi litera tratatului încheiat cu Uniunea Europeană. Au fost constatate cazuri de oameni deţinuţi vreme de şase luni de zile fără a fi audiaţi, majoritatea imigranţilor s-au plâns că au fost bătuţi de poliţiştii ucraineni şi că nu au fost aduşi în faţa unui judecător. Banii Uniunii Europene au fost folosiţi pentru instituirea unui sistem de tortură şi detenţie arbitrară în Ucraina, ceea ce pune sub semnul întrebării colaborarea Bruxelles-Kiev. Ucraina s-a folosit de banii Uniunii pentru a-şi moderniza sistemul de protecţie al frontierei, însă nu respectă drepturile omului atunci când vine vorba de tratamentul aplicat imigranţilor, după cum a constatat Amnesty International.
Cele două exemple de mai sus arată limitele Uniunii Europene în colaborarea cu fostele state sovietice. Funcţionarii şi politicienii de la Bruxelles se vor simţi cel puţin păcăliţi în relaţia cu Belarus şi Ucraina. Iar acest lucru înseamnă că ritmul colaborării şi al sprijinului acordat va scădea proporţional cu înşelăciunile petrecute. În scurtă vreme, Ucraina nu va mai avea la îndemână nici măcar şantajul energetic al conductelor de gaze ruseşti – conductele Nord Stream şi South Stream vor ocoli această ţară. Foarte puţini oameni de la Bruxelles şi din ţările membre ale Uniunii Europene vor mai vrea să audă de Kiev sau Minsk.
Nu vreau să spun că ţările foste sovietice sunt condamnate să rămână într-o zonă gri între Uniunea Europeană şi Rusia. Ţările Baltice au făcut o alegere şi au mers în direcţia pe care şi-au dorit-o. Şi Republica Moldova le-ar putea urma – cu condiţia să nu urmeze exemplul dat de Kiev şi Minsk. Uniunea Europeană nu poate fi păcălită de multe ori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
