Ultima oră

De ce şeful Căilor Ferate Ruse a fost mazilit de Putin

Decizia finală cu privire la demisia lui Iakunin, prieten cu Vladimir Putin din vechea garda de sustinatori, a fost luata de presedintele rus dupa ce fiul lui Iakunin a depus cerere pentru cetățenie britanică, transmite postul de televiziune „Rain” (Dojdi), citând două surse apropiate familiei fostului șef al Căilor Ferate din Rusia.

Potrivit postului de televiziune, președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat nemulțumirea fata de Iakunin dupa ce pe biroul sau au fost puse dosare „de importanță deosebită”, pregătite de Serviciul Federal de Securitate (FSB) și Serviciul Federal de Monitorizare Financiară. Hârtiile dezvăluiau informații cu privire la fluxul suspect de fonduri în compania Căilor Ferate Ruse.

„În firma de stat au continuat însă transferurile ilegale de bani chiar și atunci când președintele a spus clar ca „este deajuns”- sustine „Rain”.

Printre companiile offshore strâns asociate cu activitățile firmei cu capital de stat, mass-media s-a referit în mod repetat la cele inregistrate în Cipru – Far East Land Bridge și „Regional’naya gostinichnaya set’”. Se presupune ca cele doua erau controlate de VIY, fond de investiții al lui Iakunin (Venture Investments & Yield Management LLP). Fondul este înregistrat la Londra, unde de mai mult de cinci ani locuieste Andrei Iakunin, fiul fostului șef al Căilor Ferate Ruse. 

Sifonarea de bani din Caile Faret Ruse probabil ca ar fi fost in continuare tolerata de Kremlin, daca decizia fiului lui Iakunin nu ar fi pus capac. Potrivit sursei, cererea lui Andrei Iakunin pentru cetățenia Marii Britanii „într-o situație de război cu Occidentul, a fost văzută ca un act de trădare.”

Postul de televiziune spune că Iakunin a primit foarte dureros vestea demiterii sale. I s-a oferit la schimb un loc de senator din partea regiunii Kaliningrad, pe care însă l-a refuzat, considerându-l prea umilitor.

„Dojdi” își amintește ca fondatorul Fondului de lupta împotriva corupției (FBC) Alexei Navalnîi, inca din în iulie 2013 a scris ca Vladimir Iakunin și familia sa ar fi construit un „imperiu de afaceri imens” folosind companii offshore înregistrate. Navalnîi a susținut că familia Iakunin are o rețea de hoteluri situate in zonele stațiilor de cale ferata, „Regional’naya gostinichnaya set”, care este condusa de Andrei Iakunin.

Amintim, Vladimir Iakunin „a demisionat” din funcția de șef al Căilor Ferate din Rusia în august 2015.

Sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *