Actualitate

Decizia privind extrădarea lui Platon, la reexaminare

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat pentru presă că această decizie deocamdată nu a fost prezentată pe cale oficială de partea ucraineană. A fost prezentată în instanţă ca şi copie autentificată de către apărare.

„Primul lucru pe care îl menţionez – ea nu este definitivă. Al doilea – dacă decizia a fost pronunţată de către Curtea de Apel de la Kiev, s-a dispus anularea hotărârii primei instanţe şi rejudecarea cauzei. Care sunt motivele anulării nu le cunoaştem, fiindcă copiile prezentate nu conţin motive, doar dispozitivul”, a spus procurorul.

Procuratura va veni cu o reacţie în momentul în care va primi o înştiinţare oficială de la organele competente din Ucraina. Întrebat de jurnalişti referitor la declaraţiile avocaţilor lui Platon, care spun că clientul lor trebuie să fie prezent în instanţa de la Kiev când se va pronunţa o nouă decizie, Morari a declarat că nu există o solicitare în acest sens de la organele de drept ucrainene.

„Dacă ar exista o decizie de ne-extrădare sau de interzicere a extrădării, teoretic noi ar trebui să-l eliberăm. Nu a existat un astfel de precedent, ca să vă spun cum am proceda. Urmează să studiem tratatele internaţionale la care suntem parte, să apreciem aplicarea legislaţiei naţionale şi a Ucrainei”, a mai spus Viorel Morari.

Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii offshore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior o parte a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova. Omul de afaceri Veaceslav Platon, extrădat în luna iulie din Ucraina, pledează nevinovat.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *