Carte

Diana Iepure şi-a prezentat noua sa carte la Cenaclul „Republica”…

Scriitoarea ne povesteşte că pentru ea nu este important unde se află atunci când scrie, la Chişinău, la Bucureşti sau în altă parte, atâta timp cât are ce spune. „Scrii despre ce-ţi place, ce ai trăit şi ce ai simţit, iar locul şi distanţa nu cred că pot fi impedimente”. Ea ne-a relatat că lucrarea a fost gata încă acum patru ani, însă de atunci şi până acum a mai suferit unele schimbări, de structură şi de formă. „Între timp, am tot rescris şi restructurat conţinutul cărţii şi a ajuns să arate aşa cum a apărut la Editura „Casa de pariuri literare”.

Este o carte la care ţine foarte mult, deoarece exprimă nostalgia faţă de anii copilăriei cu tot ceea ce înseamnă ea – jocuri, năzbâtii, perioada şcolară… „Titlul cărţii a fost găsit foarte greu, nu am fost sigură de el şi a provocat mari discuţii printre prietenii mei scriitori”, spune Diana. Ea însă crede că „O sută cincizeci de mii la peluze”, este un titlu cât se poate de potrivit, fiindcă reprezintă întreg spectacolul vieţii sale. „Cititorul asistă la spectacolul vieţii mele, e ca şi un suporter care vine la stadion, priveşte spectacolul de la peluze şi face galerie pentru mine. În afară de asta, m-am gândit la stadion ca la o scenă a comunităţii, o scenă a satului meu. Fiindcă, într-un sat mare, stadionul era centrul vieţii. În copilăria mea, acolo se întâmplau toate evenimentele importante, careul de la sfârşitul anului şcolar şi tot acolo veneau să prezinte spectacole teatrele de la Bălţi şi Chişinău”, menţionează scriitoarea.

La Bucureşti, spune ea, duce dorul părinţilor, a locurilor unde a copilărit şi îi lipseşte atmosfera de acasă. Un lucru care îi lipseşte mai puţin este lumea literară de aici, fiind mereu conectată la ea. „Graţie internetului, am acces la tot ceea ce se scrie, iar faptul că şi cenaclurile sunt filmate şi postate îmi oferă posibilitatea să fiu la curent cu toate evenimentele lumii literare din Moldova”.

Diana Iepure a debutat în 2004 cu volumul de poeme „Liliuţa”, apărut la Editura „Vinea”. A semnat poezie şi proză în publicaţiile literare „Vatra”, „Contrafort”, „Convorbiri literare”, „Orizont”, „Ziua literară”, „Feed Back” , „Stare de Urgenţă”, „Revista la plic”. În 2009 a obţinut Premiul Grand Underground al revistei electronice TIUK!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *