E timpul să o luăm personal

Dar nu este așa. Furturile se fac din buzunarele noastre, chiar dacă se cheamă „delapidări din bugetul de stat” și nu simțim nicio mână care cotrobăiește. În urma omorurilor, dispar oameni pe care îi cunoaștem, cu care am copilărit sau care ne sunt rude. Abuzurile sistemului asupra concetățeanului de la TV sunt niște antrenamente ale celui dintâi pentru clipa în care ne va abuza pe noi, cetățenii din fața TV-ului. Iar vânătorile pot genera morți de mâna unor sus-puși care, în loc să-și valorifice poziția oferindu-i victimei cea mai bună îngrijire, profită de poziția lor pentru camuflarea accidentului.

Într-adevăr, avem motive să credem că plecarea regretatului Sorin Paciu a fost un accident nefericit. Așa se întâmplă uneori că deficiențele unui sistem în care se fură, se omoară și se abuzează cetățeni nevinovați nu sunt scoase la iveală decât în urma unor tragedii. La fel ca în cazul tânărului Vadim Pisari, de exemplu, când tot niște reprezentanți ai unui stat (rus, în acel caz) l-au omorât, împușcându-l pe la spate, decesul tânărului Sorin Paciu a scos la iveală niște deficiențe grave ale sistemului justițiar și polițienesc din statul nostru. Iar după cum decurg evenimentele, avem toate motivele să ne așteptăm la noi victime accidentale ale sistemului menținut de unii dintre aleșii noștri. Poate fi vorba despre oricare dintre noi. Fie atunci când urcăm într-un autocar al Ministerului Transportului, când trecem pe lângă niște polițiști ai Ministerului Afacerilor Interne, când ne operează un medic al Ministerului Sănătății, sau când ne cade în cap un fir electric al Ministerului Economiei. Dacă nu o vom lua nici acum personal, va rămâne doar o chestiune de timp până când cineva dintre noi va deveni o unealtă mediatică în mâinile unor parveniți politici.

Iar pentru că n-o luăm personal, dar și pentru că merităm, circul care ni se oferă este maxim. Cei pe care noi îi vedem ca făcând parte din aceeași clică, se atacă între ei ca șobolanii sub iminența unei amenințări exterioare. Și toate acestea, în timp ce singura soluție de bun-simț ar fi ca toți participanții la acea blestemată vânătoare să-și dea demisia. Că doar a fost un accident. Adică, nimeni dintre participanții la vânătoare nu cunoaște al cui a fost glonțul care a intrat în Sorin Paciu. Înseamnă că vorbim despre un omor colectiv prin imprudență, în care vina trebuie să fie împărțită de către toți participanții, fie aceștia miniștri, deputați (după spusele primarului) sau cine mai știe ce. Altminteri, participanții știu al cui a fost glonțul, doar că nu spun. Și atunci iarăși, toți trebuie să-și dea demisia și să fie cercetați penal, doar că în baza unor alte articole. Oricum o întorci, tot la demisii imediate trebuie să se ajungă. Fie și pentru grotescul situației, în care niște sus-puși se distrează împușcând niște vietăți prin păduri, care vietăți, nu-i așa, sunt puse acolo spre satisfacerea poftelor lor de masculi feroce. Astea în timp ce majoritatea cetățenilor pe care îi reprezintă se zbat în pragul sărăciei. Dar pentru ei, indiferent de partidul din care fac parte, demisiile sunt gesturi extreme, în timp ce ar trebui să fie unele de la sine înțelese. Mai întâi îți dai demisia, după care mai vedem dacă faci și pușcărie. Dar nu, dacă ești demnitar moldav, pușcăria nici nu se discută, pentru că lumea lor n-are pușcării.

Încă un motiv pentru care e timpul să o luăm personal. La fel cum personal trebuie să o luăm și când procurorul ne minte ca pe ultimii proști că se autosuspendă ca un om onorabil ce nu mai este, în timp ce el doar își prelungește concediul plătit. Sau atunci când președintele Curții de Apel se arată indignat când i se cere demisia, omițând că a tăinuit un omor în calitatea sa de fruntaș al sistemului juridic moldav. Deja nu mai este vorba despre partide, ci despre niște morți în păpușoi care trebuie scoși de acolo și întrebați cine a fost specimenul care râdea de semiviul Sorin Paciu când l-au adus pe ascuns la spital (conform declarațiilor asistentei medicale, unul dintre bărbații care au adus victima la spital făcea glume pe seama herniei pacientului/„are hernea”).

În umbra tuturor acestor evenimente, eu mă simt insultat, abuzat și mințit. Este totuna cu o gașcă de infractori care te ia pe sus în plină stradă, te împinge, te scuipă și-ți spune că ești mai prost și mai slab decât ei. Iar pentru asta e timpul s-o luăm personal.