Educaţia pe tot parcursul vieţii

Educaţia pe tot parcursul vieţii (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de învăţământ la nivel global. Chiar dacă rolul educaţiei de bază, formale, rămâne esenţial, învăţarea permanentă, împreună cu educaţia nonformală, vin să personalizeze şi să dezvolte aptitudini cât mai aproape de cerinţele pieţei şi societăţii, dar şi priceperea şi sufletul celui care învaţă.

Încurajaţi de programele europene

Comisia Europeană a reunit iniţiativele sale privind educaţia şi formarea sub o singură umbrelă – Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Acesta are patru subprograme – Comenius (învăţământ preuniversitar), Erasmus (învăţământ superior), Leonardo da Vinci (educaţie şi formare profesională) şi Grundtvig (educaţia adulţilor) – şi oferă persoanelor de orice vârstă şansa de a studia oriunde în Europa. Începând cu perioada de finanţare 2007-2013, un program transversal completează aceste patru subprograme, printre activităţile-cheie ale acestuia numărându-se: cooperarea în domeniul politicii, limbile străine, tehnologiile informaţionale şi de comunicare, diseminarea şi exploatarea eficientă a rezultatelor proiectelor. Jean Monnet este un alt program prin care executivul european încurajează predarea, reflecţia şi dezbaterile pe tema procesului de integrare europeană în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din lume, tot pentru perioada 2007-2013.
Prioritatea centrală a Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii este să întărească contribuţia adusă de educaţie şi formarea profesională în atingerea obiectivului Lisabona de transformare a UE „în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică durabilă însoţită de o creştere cantitativă şi calitativă a numărului locurilor de muncă şi de o mai mare coeziune socială”, potrivit Comisiei Europene.

Educaţie pentru toate categoriile…

COMENIUS: este prima componentă a Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (de la grădiniţe la şcoli postliceale) şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în acest sector: elevii, toate categoriile de personal didactic, autorităţile locale, asociaţiile de părinţi sau ONG-urile care activează în domeniul educaţional. Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, reţele de parteneriat şcolar, participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru creşterea calităţii şi consolidării dimensiunii europene în educaţie.

ERASMUS: este destinat învăţământului superior şi are printre obiectivele-cheie creşterea calităţii şi volumului mobilităţilor studenţilor şi a cadrelor didactice în Europa, cooperarea multilaterală între instituţiile de învăţământ superior din Europa, mărirea gradului de transparenţă şi compatibilitate între învăţământul superior şi calificările profesionale obţinute în Europa.

LEONARDO DA VINCI: vizează cooperarea transnaţională în domeniul formării profesionale a forţei de muncă. Scopul său e de a creşte calitatea sistemelor şi practicilor de formare profesională, de a asigura instrumente moderne şi noi abordări în formarea profesională pe parcursul vieţii.

GRUNDTVIG: îşi propune să ofere alternative educaţionale şi să îmbunătăţească accesul celor care, indiferent de vârstă, doresc să dobândească noi competenţe prin forme de educaţia adulţilor. Grundtvig vine în întâmpinarea nevoilor de predare/învăţare ale adulţilor şi se adresează instituţiilor sau organizaţiilor care asigură sau facilitează educaţia acestora. Orice organizaţie din domeniul educaţiei adulţilor, din sistemul formal, nonformal sau informal poate să participe la program. Adultul, în sensul Grundtvig, este o persoană de peste 25 de ani, sau un tânăr sub această vârstă, care nu mai este cuprins în sistemul formal de educaţie.

…Şi în cele mai diverse forme

Învăţarea pe tot parcursul vieţii ia diverse forme, ea desfăşurându-se atât în cadrul, cât şi în afara sistemelor tradiţionale de educaţie şi formare. Punctul forte al acestor programe e că plasează responsabilitatea individului în centrul procesului de învăţare – lucru valabil şi pentru educaţia nonformală, care se regăseşte ca metodă de formare în activităţile programelor europene de învăţare pe tot parcursul vieţii. De altfel, cele trei concepte – formal, informal şi nonformal – se completează reciproc în cadrul programelor de învăţare continuă. Pe scurt, dacă educaţia formală, oficială, are loc într-o instituţie de învăţământ – şcoală, facultate, etc. -, iar educaţia informală reprezintă influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass-media etc. asupra individului, educaţia nonformală vine să personalizeze şi să dezvolte acasă, la locul de muncă, în comunitate şi, uneori, la şcoală, în afara curriculei oficiale, acele competenţe, aptitudini, cunoştinţe pe care fiecare le simte mai aproape de suflet. Educaţia formală creează baza, apoi aceasta poate fi personalizată prin educaţia nonformală.
Deşi se regăsesc ca metodă de formare şi în programele menţionate mai sus, activităţile de învăţare nonformală sunt la ele acasă în cadrul programului european Tineret în Acţiune. Educaţia nonformală are loc în afara mediului formal – şcoală, universitate, etc. -, este flexibilă, dar urmăreşte o serie de obiective de învăţare, fapt ce îl motivează şi îl responsabilizează pe cel care învaţă. De altfel, acesta este implicat în mod direct şi activ în procesul de educaţie nonformală. În funcţie de specificul fiecărei ţări, ea poate acoperi programe educaţionale ce să contribuie la alfabetizarea adulţilor, la educaţia de bază pentru cei ce au părăsit sistemul formal de educaţie, la îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă şi la locul de muncă, precum şi la cultura generală.

Practici europene… nonformale

Conform Standardului Internaţional de Clasificare în Educaţie (ISCED, 1997), aprobat de UNESCO, programele de educaţie nonformală nu sunt obligate să urmeze un sistem gen „scară în trepte” şi pot avea durate variate. Dacă pentru unele ţări europene educaţia nonformală este o componentă a politicilor educaţionale, există şi state unde iniţiativele pe această temă vin cu precădere din mediul privat sau ONG şi unde abia încep să prindă contur strategii privind relaţia formal-nonformal-informal.

La nivel european au existat mai multe iniţiative, începând cu Strategia de la Lisabona, prin care s-au punctat câteva prevederi generale privind depăşirea barierelor dintre educaţia formală şi nonformală, recunoaşterea formelor de educaţie nonformală şi recunoaşterea faptului că aceasta creşte şansele tinerilor de a-şi dezvolta noi competenţe şi găsi un loc de muncă. Însă, mai sunt paşi de făcut pentru a fi unitar definită la nivelul statelor membre.

În Franţa, spre exemplu, activităţile extra-curriculare sunt extrem de bine dezvoltate chiar de către stat. În Lituania, educaţia nonformală este văzută de către autorităţi drept componenta prin care se formează persoane inteligente, creative şi capabile de a veni cu soluţii fezabile şi de a se implica în viaţa publică. Olanda are şi ea o tradiţie îndelungată în acest domeniu. Multe dintre activităţile tinerilor din timpul liber se desfăşoară în parteneriat cu şcoala. Polonia are o strategie naţională pentru tineret, pentru perioada 2003-2012, educaţia nonformală fiind o componentă importantă a acesteia. În România, conceptul de educaţie nonformală nu a fost încă definit într-o formulă care să fie universal acceptată şi recunoscută. Totuşi, activităţile care pun accent pe dezvoltarea unor abilităţi personale şi profesionale în afara cadrului oficial încep să capete amploare, în special, în rândul tinerilor.

(După http://www.euractiv.ro)