Politică

Europarlamentarul Corina Creţu a fost acceptată pentru postul de comisar european

Premierul de la București, Victor Ponta i-a trimis, la data de 30 iulie, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, în care Dacian Cioloş era prima propunere pentru funcţia de comisar european, iar Corina Creţu a doua.

În scrisoarea către Juncker, Ponta i-a transmis faptul că Dacian Cioloş este prima propunere pentru un portofoliu care ar acoperi dezvoltarea regională şi agricultura.

"Dacă prima noastră propunere nu corespunde arhitecturii pe care o aveţi în vedere pentru viitoarea Comisie, am dori să luaţi în considerare candidatura doamnei vicepreşedinte al PE, Corina Creţu, pentru un portofoliu care va fi discutat cu dumneavoastră ulterior", i-a scris Ponta lui Juncker.

Jean-Claude Juncker începe marţi discuţiile cu candidaţii pentru postul de comisar, a anunţat purtătorul de cuvânt Natasha Bertaud.

Menționăm că, Corina Crețu este vicepreşedinte al Parlamentului European, fiind aleasă în această funcţie în luna iulie 2014, cumulând un număr de 406 voturi. Între 2012 și 2014, Corina Creţu a ocupat funcția de Vicepreședinte al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, fiind, în aceeași timp, membră a Preşedinţiei Partidului Socialiştilor Europeni. În mandatul 2009 – 2014 a fost Vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European.

sursa: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *