Europenii

Europenii, nişte leneşi?

Oamenii nu muncesc numai pentru a supravieţui, ci şi pentru a-şi arăta statutul social, implicându-se în „consumul ostentativ” de bunuri social perceptibile, precum îmbrăcăminte şi case. Ideea cultivată pe ambele părţi ale oceanului este că Europa ar fi renunţat la acest iraţionalism: în Europa se leneveşte, în timp ce SUA se carburează. Multe statistici sprijină această idee. Conform acestora, un american lucrează în medie 25 de ore pe săptămână, faţă de numai vreo 17 ore pentru belgieni, francezi şi italieni. Olandezii, italienii şi germanii au de două ori mai multe concedii pe an decât americanii. 43% dintre americanii între 60 şi 65 de ani mai lucrează, faţă de numai 12% dintre belgieni, francezi şi italieni. Evident, aceasta generează ironii şi critici de ambele părţi ale oceanului… Totuşi, puţini analişti serioşi folosesc termenul „lene”. Motivul este simplu. Lenea europeană pare o explicaţie atractivă pentru diferenţele observate, dar statisticile spun altceva.

„Faptul că europenii muncesc mai puţin nu are nicio legătură cu lenea, ci cu un schimb voluntar”, pentru Andrew Moravcsik, politolog la Princeton şi colaborator pentru „Newsweek”. Rata de populaţie activă în SUA afectează aceste statistici. SUA au înregistrat un şomaj mult mai scăzut decât Europa în ultimii zece ani şi mai puţini non-activi. Prin urmare, este logic ca „europeanul mediu” să muncească mai puţine ore. Potrivit lui Moravcsik, „europenii sunt capabili să lucreze mai mult, dar ei aleg să profite de mai mult timp liber în loc de a câştiga bani”.

Economiştii spun că acest schimb este mai frecvent pentru populaţia mai bogată. Americanii sunt excepţia la această regulă. SUA e singura ţară dezvoltată şi industrializată în care timpul de lucru a crescut enorm. Deci, chiar dacă europeanul trântor supravieţuieşte în imaginaţie, el este de fapt un personaj fictiv. Se poate spune la fel despre imaginea veninoasă şi demagogică pe care mass-media şi politicienii din Europa de Vest nu se jenează să o lanseze în ultima vreme: europeanul din sud e leneş. Ceea ce americanii le reproşează europenilor din vest e identic cu ceea ce aceştia le reproşează europenilor din sud. Şi fără temei: spaniolii, italienii şi portughezii activi muncesc mai multe ore decât olandezii. Problema în Europa de Sud nu sunt activii, ci marele număr de non-activi.

(După www.presseurop.eu/ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *