Şoferul regretatului primar Nicolae Costin face dezvăluiri

Despre Tudor Condrea, şoferul primului primar general al Chişinăului de după destrămarea URSS, toţi credeau că este plecat în lumea celor drepţi. După moartea tragică a lui Nicolae Costin, la 16 februarie 1995, chiar şi „Literatura şi arta” îl înmormântase. Atunci se vorbea mult despre faptul că serviciile secrete ruseşti ar fi plasat în maşina de serviciu a primarului o sursă de radiaţie laser de la care i s-a tras moartea. Dacă sursa s-a aflat în maşina de serviciu, înseamnă că şi Tudor a avut de suferit. Totuşi, zilele trecute, am aflat că el este în viaţă. Ne-am întâlnit. El, pentru prima dată, a acceptat să spună ceva în public despre unele cazuri din viaţa trăită alături de Nicolae Costin, cu atât mai mult cu cât în aceste zile vom comemora 17 ani de la moartea unuia dintre cei mai însemnaţi edili ai Chişinăului.

- Domnule Condrea, dacă ştiţi că lumea vă crede mort, cum trăiţi cu acest sentiment? Deci, nu-i adevărat că şi dumneavoastră aţi fost afectat cu raze laser de la sursa de radiaţie plasată în corpul maşinii de serviciu a primarului Costin?
- Încerc să mă bucur mai mult de orice zi trăită atunci când îmi amintesc că lumea mă consideră mort. Când domnul Costin a fost internat în spital, diagnosticat cu leucemie, am simţit că şi eu sunt afectat. Am vorbit cu soţia lui şi ea, având nişte medici cunoscuţi, mi-a ajutat să trec un control medical riguros, după care mi s-a prescris un tratament îndelungat şi, după cum vedeţi, am scăpat, pentru că am fost mai puţin afectat.

Dar eu nu pot confirma că anume în maşină i s-a pus ceva sau în birou, deşi mai este şi a treia versiune…

- Există şi alte suspiciuni în cazul morţii lui Nicolae Costin?
- Era prin august 1994. El a fost invitat la o întâlnire la Moscova cu Petru Lucinschi, care pe atunci lucra în capitala URSS. Din cele vorbite cu domnul Costin mai târziu, am aflat că la acea întâlnire, în locul lui Petru Lucinschi, s-a prezentat altcineva. Când am mers să-l întâlnesc la aeroport, s-a apropiat de mine ex-premierul Ion Ciubuc şi mi-a spus că Nicolae Costin se mai reţine pentru o zi. Când am revenit să-l iau de la aeroport, mi s-a plâns că are mari dureri de cap. Durerile au continuat, iar peste două luni, la 25 octombrie, a căzut urcând scările în incinta Primăriei Chişinău. Medicii l-au diagnosticat cu leucemie. Dar el, până atunci, n-a suferit de o asemenea boală. Eu cred că a fost ca şi în cazul disidentului rus Litvinenko, plecat în Anglia, caz cunoscut cu implicarea serviciilor secrete ruseşti.

Medicii i-au spus că va trăi un an de zile, nu mai mult. La 6 noiembrie a fost dus la tratament în Germania, iar peste două săptămâni l-au readus. Degrabă, la 16 februarie, a decedat. În seara din ajun, m-a chemat la spital. I se făcuse dor de mere şi îşi amintise că părinţii mei aveau mere foarte bune. Seara, când i-am adus, dormea şi mi s-a spus să vin dimineaţă, dar până dimineaţă el n-a mai ajuns…

- Dacă nu aţi mers cu el la Moscova, de unde aţi fi luat aceeaşi boală?
- Am fost şoferul lui Costin din 1990 şi până la moartea lui. Pierderea lui mi-a zdruncinat viaţa. Chiar şi azi mă strădui să nu trec pe lângă Primărie. Când văd această clădire, îmi dau lacrimile. Dacă nu din maşină, dacă nu din biroul lui de lucru, înseamnă că am fost afectat din altă parte, dar am suferit împreună – eu mai puţin - de aceeaşi boală. Îmi scădea hemoglobina în sânge. Organismul omului are sânge alb şi sânge roşu. Când sângele alb îl dovedeşte pe cel roşu, omului îi scade hemoglobina şi el se simte rău. Cred că fiind abia afectat, tratamentul urgent şi mai ales sfecla roşie m-au scăpat de moarte.

- Cine erau prietenii lui Nicolae Costin atunci?
- Cred că, în primul rând, Vasile Nedelciuc, cu care se înţelegea foarte bine. Cu Moşanu se întâlnea deseori şi ca foşti profesori de universitate. Avea ce discuta cu parlamentarii scriitori Ion Vatamanu şi Lidia Istrati. Costin era un mare patriot şi ştia că serviciile secrete vor să scape de el. Împreună cu Braşoveanu, consilierul său, au luptat mult pentru schimbarea denumirilor străzilor, care, la Chişinău, aproape toate aveau nume ruseşti, ca Omskaia, Tomskaia, Sibirskaia, Tolbuhin, Lenin, Octombrie, Iskra... Avea o autoritate deosebită în Frontul Popular, dar, de la o vreme, se ferea de Iurie Roşca…

- Aţi înţeles de ce?
- Îi clar de ce. Nu vedeţi cine-i Roşca azi? Cunosc un caz când Iurie Roşca şi-a bătut joc de el, dar şi de Alexandru Moşanu şi de Vasile Nedelciuc. Toţi trebuiau să meargă într-o delegaţie în Statele Unite. Moşanu – preşedinte al Parlamentului, Costin – primar al capitalei, Nedelciuc – preşedinte de comisie parlamentară. Atunci, Roşca a plecat înaintea lor şi i-a criticat, le-a stricat programul, i-a făcut de trei parale în faţa celor cu care ei urmau să se întâlnească. Până la urmă, americanii au înţeles al cui sol fusese Roşca.
L-am auzit pe Costin vorbind despre aceasta cu ceilalţi membri ai delegaţiei. La întoarcere, i-am dus la Frontul Popular, unde au insistat ca Roşca să-şi ceară scuze de la ei în mod public, în caz contrar - vor părăsi Frontul, ceea ce s-a şi întâmplat…

- Cred că nu v-aţi amintit de Roşca din simplul motiv că el s-a activat în ultimul timp...
- Mai bine l-ar „activa” organele de control ale statului… El ne-a trădat naţiunea de cum a apărut în viaţa politică. Cred că lucrul acesta îl înţelegeau şi Nicolae Costin, şi Alexandru Moşanu, şi Vasile Nedelciuc. Roşca a făcut înţelegeri cu comuniştii şi au dat jos guvernul democrat al lui Ion Sturza, a fost adeptul alegerii şefului statului de către Parlament, din care cauză nu mai putem ieşi din criza politică. Dar cum şi-a bătut el joc de lume cu peripeţia dispariţiei lui Cubreacov! Azi, în loc să se ascundă de ochii noştri pentru ceea ce a făcut, apare cu alţi inşi ca el - Plugaru şi Tulbure: trei crai de la Răsărit. Roşca este un trădător profesionist şi trebuie tras la răspundere. Azi, un fost unionist, precum se declara el la începuturi, a trecut deschis de partea comuniştilor şi a tuturor celor care lucrează împotriva României.

- Aţi avut şi alte cazuri în care intuiaţi că viaţa lui Costin este pusă în pericol?
- Mai multe. Era un om de stat şi eu purtam răspundere de viaţa lui. Pe atunci, multor activişti naţionali li se organizau accidente rutiere. O dată, ne-am pornit la Slănic-Moldova. Ne-am dus pe la Iaşi. Aveam în maşină un telefon radio, care funcţiona prin staţie de televiziune. Ajunşi după Iaşi, cineva l-a anunţat că trebuie să ne întoarcem urgent, deoarece există informaţii că ni s-a pus la cale un accident. Îndată mi-am amintit că, ieşind din oraş, de două ori maşini diferite mi-au întretăiat calea, deşi circulam la verde. Dar profesionalismul şi responsabilitatea faţă de omul de alături m-au ajutat să evit pericolul. Atunci, întorcându-ne de la Slănic, Costin mi-a zis să o luăm pe la Iaşi, dar intuiţia mi-a spus să merg pe altă cale – de la Oneşti spre Leuşeni. Când m-a întrebat de ce am făcut aşa, i-am spus că am încurcat drumul. Dimineaţă ne-a chemat Mircea Snegur. Ne-a întâmpinat pe scări şi ne-a spus că fusese informat despre un accident rutier cu implicarea maşinii noastre: „Şoferul este mort, iar Costin – în stare gravă….”. Am trăit şi aşa ceva… Pe urmă, la telefon spuneam că mergem într-o direcţie, dar o luam în alta. După ce ieşeam din oraş, schimbam numerele guvernamentale de înmatriculare a maşinii cu altele, simple…

- Ce a însemnat să lucrezi alături de primarul Nicolae Costin?
- Ei… Costin a fost un om cu suflet mare şi un politician deosebit, a dorit mult reîntregirea pământurilor româneşti. Prin 1990 - 1992, când în societate izbucneau conflicte între forţele naţionale şi cele interfrontiste, el se străduia să găsească limbaj comun cu toţi. Era un bun psiholog. Oricât de înrăiţi ar fi fost protestatarii, dacă vorbea cu ei, peste câteva minute aceştia parcă uitau de ce s-au adunat. Deseori, era eliberat de la şedinţele Parlamentului ca să meargă şi să calmeze revoltele din centrul capitalei. Avea caracter, ştia să se ţină de cuvânt.

Pentru a preveni diferite acţiuni diversioniste, de multe ori umblam nopţi întregi cu el prin oraş. Odată, iarna, cineva a dat drumul la apa caldă în sistemul de canalizare, ca să îngheţe casele şi lumea să se revolte… I-a fost nespus de greu, dar el a reuşit să scoată în mod civilizat şi monumentul lui Lenin din centrul capitalei, pe care l-a dus pe teritoriul actualului MoldExpo. O zi întreagă l-au demontat. Ca să-l ducă, au comandat un camion cu platformă mare, căci era foarte greu. L-au transportat încet, un kilometru pe oră, până la începutul zorilor…
Dacă Nicolae Costin ar fi trăit, nu ajungeam în băltoaca politică de azi. Dar duşmanii noştri au vrut să scape de el, cum au vrut să scape de interpreţii Ion şi Doina, cum au încercat să scape de generalul Ion Costaş, de alţii… La asta mă gândesc de fiecare dată atunci când parcă-i aud vocea din ultimele luni de viaţă: „Tudorel, mă doare tare capul...”.