Actualitate

Fără apă la robinet

În capitală, în legătură cu executarea unor lucrări de înlocuire a vanei din strada T. Vladimirescu, colţ cu stradela Florării, va fi deconectată apa pe străzile: A. Doga, 24-32, inclusiv cu fracţii; T. Vladimirescu, 1-6, inclusiv cu fracţii. Sistările sunt programate în intervalul orelor 09.00 şi 16.00. Totodată, în legătură cu executarea lucrărilor de profilaxie de către compania „Gas Natural Fenosa”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces ce va conduce la sistarea alimentării cu apă pe bulevardul Moscovei, 11-17, inclusiv cu fracţii. Apă nu va fi începând cu ora 12.00 şi până la ora 19.00.

De asemenea, în legătura cu executarea unor lucrări planificate de către compania „Gas Natural Fenosa”, va fi sistată apa în intervalul orelor 13.00 şi 19.00 în Ghidighici. Este vorba despre străzile: Ponoarelor, Valea Cânepii, E. Bucov, Doina, Şt. Neaga, Al. Donici şi Frunze. Din aceleaşi motive, începând cu ora 08.30 şi până la ora 17.00, va fi sistată alimentarea cu apă pe strada Tineretului şi Fântâniţei din Vatra. Şi în oraşul Ialoveni de la ora 07.00 până la ora 17.00 nu va fi apă la robinet.

Timpul.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *