Actualitate

Fostul preşedinte al raionului Criuleni a fost reţinut şi este bănuit de însuşirea a circa un milion 700 mii de lei

Potrivit materialelor examinate, s-a constatat că, în 2012, Consiliul Raional Criuleni a semnat cu Asociaţia pentru Studii Sociale Aplicate "ASSTREIA" un Memorandum de colaborare pentru atragerea de investiţii în vederea dezvoltării durabile a localităţilor din raion. Un an mai târziu, semnatarii au reuşit obţinerea a două contracte de grant, în valoare de peste 2 000 000 de euro, pentru proiectul "CBCRuR Waste", Consiliul Raional Criuleni având calitatea de lider al partenerilor din România şi Ucraina, şi "CRING", proiect în care CR Criuleni a beneficiat de fonduri europene.

După lansarea proiectelor, fostul preşedinte al raionului Criuleni ar fi şantajat membrii Asociaţiei pentru a-i determina să contribuie financiar la unele proiecte personale. Aceştia le-au declarat anchetatorilor că, pentru a-i convinge, bănuitul ar fi creat impedimente firmelor, implicate în executarea proiectelor, stopând procesul de eliberare a autorizaţiei pentru construcţia gropii de gunoi din satul Hruşova, din Criuleni; refuzând alocarea cofinanţării obligatorii din sursele bugetului raional, impusă de donator, prin ameninţarea că nu va crea întreprinderea de salubritate; că nu va aloca sursele necesare ce asigură durabilitatea proiectului etc.

Audiaţi de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, părţile vătămate au recunoscut că, pentru a nu supune riscurilor executarea contractelor şi a nu ajunge la unele conflicte cu donatorii, aceştia ar fi transferat suma indicată, în tranşe, pe conturile unei companii petroliere, recomandate de fostul preşedinte al raionului.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar pentru fortificarea probatoriului astăzi au fost efectuate mai multe percheziţii, inclusiv la una dintre adresele unde domiciliază bănuitul. În timpul acţiunilor de urmărire penală, bărbatul a opus rezistenţă şi a încercat să evadeze, baricadându-se la balconul apartamentului situat la etajul 6, dar a fost salvat de către ofiţerii de intervenţie operativă ai CNA. La faţa locului a fost chemată Poliţia şi forţe speciale pentru a evita orice risc, dat fiind faptul că existau informaţii că bănuitul este înarmat.

Bărbatul a fost escortat la CNA pentru audieri şi plasarea ulterioară în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de închisoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *