Un tablou terifiant: zeci de case dărâmate de furia Prutului, sute de hectare cu grâne distruse, oameni aflaţi la capătul disperării şi apă în jur cât vezi cu ochii… Nu, nu este un scenariu al unui film despre Apocalipsă, ci o descriere a realităţii pe care am găsit-o în satele de pe malul Prutului, în care de două săptămâni apele au pus stăpânire.

Prăpăd, dezastru, potop, astea sunt cuvintele pe care localnicii din satul Nemţeni le rostesc din ce în ce mai des. Oamenii sunt disperaţi...
„Am ajuns mai rău ca morţii, la a treia zi suntem scoşi pe uşă afară, numai că noi nu avem nici măcar unde să mergem”, îmi spunea cu ochii secaţi de lacrimi şi cu o voce stinsă şi tremurândă mătuşa Nina Găină din Cotul Morii, care la vârsta ei înaintată a rămas fără acoperiş deasupra capului şi fără agoniseala de-o viaţă.

În satele lovite de furia apelor, imaginile sunt pe cât de şocante, pe atât de dureroase pentru cei care într-o clipă şi-au văzut munca de-o viaţă, sau chiar de generaţii întregi, distrusă. Mii de oameni rămaşi fără adăpost nu mai au putere nici măcar să plângă. Ei doar privesc de la o margine de sat casele care i-au adăpostit o viaţă, cimitirul în care se odihnesc părinţii şi bunicii şi care acum este acoperit de ape, acea mare care într-o secundă le-a spulberat visele şi le-a schimbat definitiv şi cursul vieţii.

Înjurături şi cuvinte de ocară în loc de mulţumire

Luni seară, între Obileni şi Nemţeni, un grup de bărbaţi beţi au adresat cuvinte calomnioase unor poliţişti care înălţau saci cu nisip ca să nu se rupă digul ce proteja satele. I-a durut, însă poliţiştii preferă să nu prea vorbească despre astfel de incidente, considerând că aceste ieşiri ale unor localnici sunt consecinţe ale dramei prin care trec aceşti oameni.

Colonelul de poliţie Alexei Armaş, şef al Direcţiei generale logistică a MAI, a ţinut să menţioneze că, pe lângă misiunea lor directă, poliţiştii au trebuit să acorde şi asistenţă psihologică, pentru că oamenii erau extrem de îngrijoraţi ori chiar în stare de şoc. „Cetăţenii erau în stare de depresie şi noi am înţeles acest lucru, de aceea ne-am comportat cu ei mai amabil, mai atent. Din cauza apelor, multe case s-au surpat, chiar şi şcoala din Cotul Morii s-a năruit. Oamenii, când află aşa ceva, plâng, iar noi încercăm să îi liniştim, să le dăm câte un sfat. Îi ajutăm pe fiecare cu ce putem”, mi-a spus colonelul.

Meritul ministerelor de forţă

În zonele afectate, chiar din primele zile câteva sute de poliţişti, militari şi carabinieri au fost antrenaţi în lucrări de evacuare a populaţiei şi a bunurilor, de creare şi consolidare a digurilor pentru a proteja casele aflate în pericol de inundare. Aceştia din urmă au muncit până la extenuare şi pe ploaie, şi pe arşiţă, pentru a-i ajuta pe localnici. Colonelul Alexei Armaş a venit în zona afectată împreună cu poliţiştii aflaţi în subordinea sa în zilele imediat următoare după dezlănţuirea apelor. Acesta spune că atunci când a sosit situaţia era deja foarte gravă. „A fost nevoie să evacuăm în totalitate satul Cotul Morii. Carabinierii şi poliţiştii au organizat acţiuni de evacuare a sinistraţilor şi a bunurilor. În total am făcut 648 de ture cu maşinile, numai la Cotul Morii, şi peste 1000 în total, toate persoanele au fost salvate şi cazate la şcoala din Obileni. La moment, la Cotul Morii se află un post de poliţie care patrulează şi chiar dacă nivelul apei este ridicat, poliţiştii supraveghează zona, ca să nu aibă loc furturi din locuinţele afectate”, a menţionat pentru TIMPUL colonelul Alexei Armaş. El a specificat că în tot acest timp, deşi în zona inundată accesul a fost strict interzis, au existat cazuri, atât ziua, cât şi noaptea, când cetăţenii, cu bărci sau ambarcaţiuni improvizate, au încercat să pătrundă în Cotul Morii. „Patrula noastră i-a depistat la timp şi i-a reţinut. Oamenii spun că vor să-şi vadă casele, dar pentru că este o zonă primejdioasă, nu le putem permite să meargă într-acolo”, a conchis Alexei Armaş.

„Am salvat şi oameni, şi mobilă, şi animale”

Întrebat fiind despre greutăţile întâlnite în tot acest răstimp, colonelul Armaş a spus că sătenii s-au împotrivit la început, nu voiau să părăsească casele. „Primele zile a fost mai complicat, dar treptat oamenii au început să înţeleagă şi au încărcat lucrurile, care-şi luau divanuri, care altă mobilă, diferite produse, chiar şi animale am adus”, a menţionat poliţistul. Acesta a adăugat că ceea ce nu s-a reuşit să se aducă cu maşinile, a fost adus cu bărcile. „După ce a fost efectuată evacuarea sinistraţilor am mers cu luntrile, pentru că, între timp, s-a format o mare între satele Obileni şi Cotul Morii, ca să mai salvăm din lucrurile oamenilor. Am crezut că nu o să avem posibilitatea să putem încărca viţeii, purceii, în general animalele, dar cu puţin efort am salvat şi animalele oamenilor. Am salvat foarte multe vaci şi purcei, iepuri, capre şi ştiubeie de albine, de asemenea am salvat trei turme de oi care erau rătăcite pe un deal”, mi-a spus şeful Direcţiei generale logistică. Circa 100 de carabinieri au fost antrenaţi în astfel de acţiuni. De regulă, sătenii indicau locurile posibile unde se aflau animalele, iar aceştia mergeau în teritoriu. Animalele erau aduse la loc sigur unde oamenii veneau şi le recunoşteau.

Riscuri au fost destule. Spun asta şi sătenii, dar mai cu seamă poliţiştii, care spun că lucrările realizate au decurs fără incidente majore. Forţele de ordine, atât cele dislocate la Nemţeni, cât şi cele aflate în misiune pe digurile de la Leuşeni afirmă că la crearea sau consolidarea barajelor nu au participat persoane civile, ci doar poliţişti. „În prezent, o parte din poliţişti au fost detaşaţi la lucrări de consolidare la Goteşti, Cantemir. La Nemţeni au rămas 160 de poliţişti. Acum sunt efectuate lucrări la digul de la Leuşeni care, din cauza valurilor mari, este erodat, iar noi punem peliculă şi saci cu nisip pe locurile unde există riscul ca digul să cedeze”, a precizat Alexei Armaş.

Riscuri permanente

În timp ce discutam cu mai mulţi sinistraţi din Cotul Morii, care şi-au găsit adăpost în satul vecin Obileni, un telefon ne-a întrerupt brusc conversaţia. Vestea că digul de la Leuşeni ar fi cedat sub forţa apei a cutremurat toată lumea. Din fericire, fusese o alarmă falsă, însă, plecând acolo, priveliştea pe care am văzut-o ne-a înspăimântat. Digul care avea iniţial vreo 4-5 metri lăţime devenea din ce în ce mai îngust. Din cauza puterii cu care băteau valurile au apărut fisuri, iar pe alocuri malurile se surpau. Pe dig acţionau 170 de persoane din cadrul MAI. La lucrări de consolidare a digului erau poliţişti din cadrul CPR Călăraşi, CPR Străşeni şi din brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”. „În cazul în care digul cedează, apa va înainta spre ultimul dig de protecţie din localitate şi ar putea fi inundate şi alte localităţi”, mi-a spus maiorul de poliţie de la CPR Străşeni, Oleg Scutelnic.

150 de persoane sub acelaşi acoperiş

„În pădure, pe timp de secetă, o căprioară şi un lup îşi potolesc setea alături, din acelaşi râu şi nu se mănâncă unii pe alţii; oare oamenii sunt mai răi decât animalele? Nu cred...”. Astfel mi-a răspuns Vlad Melnic, un antreprenor din Obileni, când l-am întrebat cum de a decis să ofere adăpost temporar pentru circa 150 de sinistraţi din Cotul Morii. Marţi aici mai rămăseseră doar vreo zece familii. Majoritatea şi-au găsit deja unde să se locuiască - care pe la rude, care pe la cunoscuţi.

„Când m-au sunat la 5 dimineaţa şi mi-au spus care este situaţia, eu am zis să vină. În prima zi, în depozitul uzinei, au fost cazaţi primii 49 de sinistraţi evacuaţi din Cotul Morii”, a detaliat Vlad Melnic, patronul uzinei de echipament tehnologic, subdiviziunea Obileni.

Nicolae Boziac, unul dintre sinistraţii cazaţi la uzină, spune c-ar fi existat cel puţin o metodă care ar fi putut împiedica producerea dezastrului, dar din lipsă de tehnică nu s-au întreprins măsurile necesare. „Practic au fost afectate toate casele, de aceea nu cred că oamenii vor mai reveni la vatra lor”, mi-a spus N. Boziac.

„Era miezul nopţii, am ieşit din casă cu doar ceea ce aveam pe mine, tremuram toată. Nimic n-am luat cu mine, am urcat toate lucrurile în pod: şi grăunţe, şi puii, numai porcul şi televizorul am luat. Casa îi încă în picioare, dar nu ştiu cât o mai rezista, că îi veche, din 1932, făcută de mama. Tocmai am făcut reparaţii şi acum am rămas şi fără ea”, îmi povestea cu ochii scăldaţi de lacrimi Iulia Popa, o bătrână care a trăit şi a muncit toată viaţa în Cotul Morii. Acum ea urmează să se mute la fiica surorii ei la care mai trăiesc şi alte rude afectate de stihie. Sunt nevoiţi să locuiască cinci familii, 13 persoane, în doar trei odăi.

Cotmărenii erau o comunitate de oameni, unde practic fiecare îşi câştiga pâinea muncind pământul. Acum acesta se află de mai bine de două săptămâni sub ape. „Roadele anului acesta trebuiau să fie mari. Îl întrebam pe soţ unde să punem atâta orz”, îmi spunea disperată Maria Guştiuc, o altă sinistrată, în timp ce enumăra animale şi obiectele pe care nu a reuşit să şi le ia de acasă. Când am întrebat-o de unde vine, Maria Guştiuc a răspuns: „ De la prăşit. Am mers la prăşit la omul ăsta la care stau. Dorm în localul lui, mănânc din farfuria lui şi nu pot să nu îl ajut şi eu măcar cât de puţin”, îşi arată recunoştinţa mătuşa Maria, care era obosită şi arsă de soare.
Una din întrebările care-i frământă pe majoritatea sinistraţilor este ce mai fac animalele lor. „Când ne-au anunţat că vine apa, le-am suit pe toate în pod. Aveam peste 50 de pui şi vreo 15 raţe, da cred că au murit deja în pod că nu a avut grijă nimeni de ele. Vreo câteva raţe am văzut că pluteau pe apă, oare cu ce s-or hrăni, nu ştiu…”, meditează cu voce tare o cotmăreancă ceva mai tânără.

„Apa a venit cu aşa o putere... potop de apă. Îmi spuneau părinţii că au mai fost ani când s-a revărsat Prutul şi că apa ajungea până la glezne, dar acum a venit cu o putere foarte mare. La mine în grădină apa avea 1,5 metri”, spune Valentina Doronceanu, secretara Primăriei Nemţeni, a cărei casă a fost inundată. Deşi am mers la ea ca la reprezentantul administraţiei publice locale, văzându-i lacrimile şi disperarea, am înţeles că furia apelor nu a inundat casele pe criterii politice sau ţinând cont de poziţia socială.
„Mi se rupea sufletul când priveam la aceste imagini apocaliptice. Dar ce să mai zic de cei care-şi vedeau casele strămoşeşti risipite, cimitirele sub ape, amintirile din copilărie, viaţa, averea... toate au fost luate de apa Prutului”, spune Vlad Melnic.

Despre ajutoarele umanitare

Ne aflam la Nemţeni când la centrul de primire a ajutoarelor umanitare pentru sinistraţi a venit o maşină cu bunuri. Protoiereul mitrofor Ioan Mutu, paroh al Bisericii „Sfânta Treime” din Călăraşi, şi epitropul bisericii, Gheorghe Budescu, au adus veselă, haine, încălţăminte şi produse alimentare pentru cei afectaţi de calamitate. „La câteva zile de la anunţul că adunăm ajutoare pentru sinistraţi, a alergat toată lumea „ca la pojar”, cu colete de tot felul pentru cei care sunt în necaz. Chiar dacă unii spun că poporul nostru uită să mai facă lucruri bune, nu e corect, oamenii sunt foarte receptivi”, a menţionat protoiereul mitrofor Ioan Mutu.

Elena Doronceanu, membră a comisiei de distribuire a ajutorului umanitar, mi-a spus: „Maşinile cu ajutoare continuă să vină. Aduc ajutoare şi persoane fizice, şi reprezentanţi ai organizaţiilor, şi din rezerva de stat. Toate sunt repartizate sinistraţilor”. Ea spune că, în primul rând, sunt distribuite produsele uşor alterabile. O dată pe săptămână, la fiecare le dăm câte 2 kg de zahăr, 2 kg de paste făinoase, 2 kg de crupe că ei mai au acasă rezerve, mai au pe o lună-două”, a declarat Elena Doronceanu.

După ce am discutat cu sinistraţii, am rămas surprinşi de faptul că aceştia sunt nemulţumiţi de ajutoarele primite, mai ales de încălţămintea şi îmbrăcămintea adusă. Dar când am văzut cum sunt răscolite mormanele de haine de mâna a doua, pe alocuri chiar într-o stare precară şi un cort întreg cu încălţăminte în care se vedeau semne clare că cineva şi-ar fi căutat ceva util - toate arătând a gunoişte - am început să înţeleg drama prin care trec aceşti oameni.

În loc de epilog

Cheile primei case de locuit destinată sinistraţilor vor fi oferite în octombrie. O afirmaţie în acest sens a făcut prim-ministrul Vlad Filat. „La înmânarea cheilor la casă, în octombrie, trebuie să ne asumăm responsabilitatea să le înmânăm şi un permis de mic trafic la frontieră”, a spus premierul, care a întreprins joi o vizită de documentare în zona inundaţiilor şi unde a luat cunoştinţă de etapa la care se află pregătirea terenurilor destinate construcţiei caselor pentru sinistraţi.

Filat a mai spus că, săptămâna aceasta, Guvernul de la Bucureşti a decis că materialele de construcţie pentru casele sinistraţilor vor fi puse la dispoziţie de statul român. Partea română va asigura cu materiale construcţia a 7-8 sute de case.
Nu doar satul Cotul Morii va fi strămutat, ci parţial şi satele Sărăteni şi Obileni. Sinistraţii vor avea de ales dacă doresc să li se construiască o casă sau să li se procure una.
„Ne-am propus ca până la perioada rece a anului să oferim case care să aibă amenajate cel puţin o cameră, bucătăria şi antreul”, a menţionat Vlad Filat.