Când mi-au spus că, la Negureni, este o stână de oi la care toate procesele de producţie sunt mecanizate conform standardelor impuse oierilor români de către UE, n-am crezut. Cunoşteam experienţa oierilor din ţinutul Neamţului, unde mulţi din proprietarii de ovine au preferat să-şi vândă turmele, deoarece nu le-au ajuns nici bani, dar nici putere să schimbe ceva în modul lor de activitate.

Nu este de buzunarul oricui să aducă la fiecare stână apă curgătoare, să acopere cu faianţă pereţii încăperilor unde are loc mulsul, pregătirea caşului, dar şi sacrificarea mieilor...

La Ziua satului Negureni, Vasile Popa, unul dintre liderii agricoli locali căruia i-am vorbit de faptul că oierii noştri greu şi-ar schimba obiceiurile, mi-a adus de mână pe un tânăr de vreo 30 de ani, care se cam plictisea la sărbătoare şi mi l-a prezentat:
- El e acela care a adus în raionul nostru standardele europene în oierit. Îl cheamă Ghenadie Vrăjitoru şi, spre deosebire de noi, nu are nimic în comun cu agricultura. Dar, ironia sorţii, anume aceştia sunt cei mai îndrăzneţi inovatori, riscă, nu se tem de intemperii. Deşi nici diletant nu-i poţi spune, e unul dintre acei care au trebăluit pe lângă oi încă din copilărie.

Ghenadie Vrăjitoru a absolvit, acum un deceniu, Colegiul de arte din Soroca şi trebuia să lucreze director de Casă de cultură sau conducător al unui colectiv artistic. Dar n-a lucrat barem o zi în cultură. „Am plecat să muncesc la Moscova imediat după absolvirea colegiului. Mai mulţi ani am lucrat acolo ca sclavul, am făcut bani de un apartament la Chişinău. Mi-am cumpărat totul în casă, m-am căsătorit, dar mi-am zis că tot mai bine ar fi dacă banii rămaşi i-aş investi într-o afacere în satul natal. Iniţial dorisem să fac un fel de zonă de agrement aici, lângă cătunul Chersac, cu saune şi tot felul de distracţii. Dar m-am sfătuit cu fratele Alexei (Alexei Vrăjitoru, şeful Poliţiei criminale din Teleneşti) şi am decis să facem o stână, dar nu una obişnuită, ci din cele care ar corespunde unor standarde civilizate, ca să nu fim nevoiţi să reconstruim peste un timp. M-am gândit că, dacă am avea multe oi, am obţine şi cantităţi mari de producţie cu preţ de cost minim, acceptabil pentru buzunarul consumatorului”, ne spune proprietarul.

Oile, 200 la număr, le-au cumpărat anul trecut. Anunţul l-au găsit în internet, alte animale au mai procurat de la gospodarii din satele megieşe. În toamnă au apreciat productivitatea lor, lăsându-le numai pe cele tinere şi cu mult lapte. Tot anul trecut au procurat cinci purcei de rasă olandeză şi câteva viţele. Acum numărul porcinelor a ajuns la 40. În primăvară au început construcţia stânei şi au finalizat-o în luna august. Totodată, au construit adăposturi pentru porcine şi vite.
- Nu ne-am decis dintr-odată să procurăm un aparat de muls, deoarece ne gândeam să folosim banii rămaşi în alte scopuri. Dar s-a întâmplat că, odată, ne-au părăsit ciobanii. Au plecat fără a ne spune motivul. Ne-am chinuit câteva zile împreună cu tata şi câţiva consăteni care ne-au sărit în ajutor. Când ne-a plesnit răbdarea, am contactat un proprietar de oi de la Cucuruzeni, care avea un astfel de aparat. Peste câteva zile l-am şi instalat. Mai greu a fost să deprindem animalele să intre în boxe, dar, până la urmă, s-au deprins. Acum, ele au reflexul deja format - intră singure, unde le aşteaptă raţia de furaj combinat.

Mulsul a schimbat radical calitatea producţiei, dar a facilitat şi lucrul ciobanilor. Cu ajutorul aparatului, cele 200 de oi sunt mulse în decurs de o oră. După calculele proprietarului, productivitatea muncii aici a crescut de aproape patru ori. În perspectivă, va mări şeptelul până la 500 de capete şi mai are unele idei interesante, de perspectivă. Doreşte să deschidă aici o secţie de ambalare în vacuum a brânzei de oi, procedeu neîntâlnit, deocamdată, pe piaţa moldovenească.
- Vânzarea producţiei am început-o cam anevoios, încercând s-o comercializăm în pieţele agricole ale Chişinăului. Până la urmă, am reuşit să găsim un client permanent, care vine zilnic cu maşina şi ne ia caşul chiar de la fermă, achitându-ne costul pe loc, zice proprietarul.
Ghenadie nu regretă că a ales anume oieritul. Încă pe când avea şase ani, bunicul de la Ţânţăreni, Ilie Oxenti, le-a dăruit opt oi, pe care Ghenadie le-a îngrijit împreună cu fratele său şi de la care a început pasiunea pentru aceste animale.

„Aţi mai scris despre Vlad Popa, proprietar de oi de la Ţânţăreni, al cărui strămoş, Toader Popa, era pomenit în anuarul SOCEC al României Mari ca proprietar de oi şi comerciant de brânzeturi şi pielicele. El este şi strămoşul nostru, bunica fiind nepoata lui. Încă din timpuri străvechi, oieritul a fost una din îndeletnicirile noastre principale şi ar fi un mare păcat dacă ar dispare din viaţa moldoveanului. S-au schimbat totuşi nişte lucruri. Unui sătean, bunăoară, nu-i prea iese la socoteală să întreţină până la 10 oi. Nu este rentabil, el devine argatul ciobanului şi al oilor sale. E mai lesne să întreţii 400-500 de oi, având spaţii corespunzătoare, aparate, dar şi ciobani pregătiţi să lucreze cu tehnica de muls”, îşi împărtăşeşte gândurile Ghenadie.

„Nevoia m-a adus la stână. Ştiţi prea bine cum e să trăieşti în sat de la o cotă de pământ - doar să supravieţuieşti”, ne spune Ion Coadă, unul dintre cei trei baci. „Oile mi-au plăcut întotdeauna. Eram deprins şi cu munca grea de la stână, dar condiţiile de lucru pe care ni le oferă Ghenadie sunt foarte bune. E o plăcere să munceşti aici. Avem mai mult timp liber, pe care îl folosim pentru a ne îmbunătăţi condiţiile noastre de trai. Vă asigur: e mai bine chiar decât acasă la noi. E o minune să vezi antenă-satelit pe acoperişul casei în care trăiesc ciobanii. Totodată, avem şi bucătărie cu aragaz, şi toate cele necesare”, se mândreşte baciul.
„Salariul e bunişor, dar proprietarul ne-a făgăduit că ni-l va mări odată cu dublarea numărului de oi”, ne spune Ion Broiecu, alt cioban, originar din Mihalaşa.

Acum o lună, la stâna lui Ghenadie a fost organizat un seminar republican la care au participat peste 50 de persoane din republică, între ei şi specialişti în oierit de la sudul republicii, cei mai pricepuţi în creşterea ovinelor.
„Cei de la sud s-au mirat, deşi pe ei nu ai cum să-i impresionezi cu ceva din viaţa unei stâne. Anul trecut, am fost şi eu la nişte seminare la sudul republicii, unde am aflat multe informaţii utile pentru munca mea”, continuă Ghenadie.
Are multe idei pe care le materializează treptat. S-a gândit că ar fi bine ca pentru miniferma sa de 40 de porcine să folosească drept hrană zerul, un produs bogat în proteine, hrană ideală pentru aceste animale. De asemenea, are stocate sute de tone de fân, alt furaj cu care pot fi hrănite taurinele pentru lapte şi carne.

„Cred că moldoveanul nostru, care a câştigat nişte bani în străinătate, trebuie să-şi investească venitul într-o afacere profitabilă. Dar afacerea devine profitabilă atunci când foloseşti tehnologii şi metode noi, care fac producţia competitivă. Nu ezitaţi să vă încercaţi puterile! Nu suntem mai puţin descurcăreţi decât europenii. Am fost dezorientaţi în timpul colhozurilor, când era interzisă orice iniţiativă. Trăim alte timpuri şi trebuie să folosim noile posibilităţi”, îndeamnă lumea proprietarul de oi de la Negureni.