CSI / Rusia

Grănicerii ucraineni de pe segmentul transnistrean al graniţei cu Ucraina sunt înarmaţi cu pistoale-mitralieră

Militarii ucraineni au adus blocuri de beton pe linia frontierei şi au săpat şanţuri. Potrivit militarilor, aceste acţiuni au loc pentru a nu permite extremiştilor şi diversioniştilor să intre în Ucraina.

Totodată, grănicerii monitorizează şi Limanul Nistrului, iar cu ajutorul unui radar puternic pot descoperi şi înotătorii subacvatici.

"Au fost fixate 15-20 de cazuri de contrabandă în proporţii mari după ce am montat aceste dispozitive. Au fost tentative de trecere cu spirt şi produse de tutungerie", a menţionat un şef al grănicerilor.

În ajutorul celor care păzesc frontiera au fost mobilizaţi şi rezerviştii. Astfel, mulţi dintre actualii grăniceri sunt foşti lăcătuşi, constructori şi chiar manageri.

Militarii nu știu deocamdată cât timp vor sta la straja hotarului. Totodată, grănicerii spun că nu cred într-o eventuală invazie a diversioniştilor.

De la începutul lunii, grănicerii nu au permis trecerea persoanelor în 90 de cazuri, iar săptămâna trecută au descoperit cartuşe şi grenade fumigene care erau transportate spre Ucraina. 

sursa: 5.ua/publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *