Actualitate

Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti se vor întruni într-o şedinţă comună

Cei doi oficiali au reiterat subiectele de interes comun care vor fi incluse pe agenda şedinţei, printre care: proiectele din domeniul economic, energetic, social, al educaţiei, finanţelor, justiţiei şi al afacerilor interne. O atenţie aparte va fi acordată subiectului de interconectare energetică dintre cele două state.

În context, Premierul a menţionat relaţiile bilaterale foarte bune dintre Republica Moldova şi România şi sprijinul constant oferit de statul vecin. „România ne-a dat o mână de ajutor exact în momentul în care Republica Moldova avea cea mai mare nevoie. Datorită asistenţei financiare şi a utilizării eficiente a acesteia, am reuşit să deblocăm finanţările externe şi să depăşim criza în care s-a pomenit ţara noastră în anul 2015", a spus Pavel Filip.

În altă ordine de idei, Prim-ministrul l-a informat pe diplomatul român despre agenda de reforme a Guvernului şi domeniile de conlucrare dintre cele două ţări în acest sens. Totodată, Pavel Filip a subliniat că la Chişinău există toată deschiderea şi determinarea de a schimba lucrurile, astfel ca parcursul european al ţării să devină ireversibil.

La rândul său, Ambasadorul României la Chişinău a reconfirmat disponibilitatea ţării sale de a susţine parcursul nostru european: „Republica Moldova este o prioritate strategică în politica externă a României şi suntem gata să vă ajutăm în atingerea obiectivului de integrare europeană a ţării."
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *