Moldova

Homosexualii au cumpărat Legea cu privire la egalitatea de şanse

Potrivit episcopului, odată cu aceste ultime modificări, s-au schimbat un pic lucrurile, dar mai este foarte mult de muncă asupra legii, până când societatea va fi mulţumită, transmite Info-Prim Neo. 

Episcopului Marchel: "Conţinutul ultimei redacţii a Legii cu privire la egalitatea de şanse este formulat astfel, încât după adoptarea ei, va fi foarte uşor completată cu alte noţiuni şi sintagme pe care Guvernul Republicii Moldova şi le doreşte."

Nu invalizii şi nu pensionarii îi preocupă pe cei de la guvernare, prin aprobarea acestui proiect de lege, ci homosexualii, ale căror drepturi şi interese ţin cu orice preţ să fie legalizate”, a menţionat episcopul Marchel.

El a specificat de asemenea că adoptarea Legii cu privire la egalitatea de şanse nu va duce la liberalizarea regimului de vize pe care şi-o imaginează cetăţenii şi pe care o susţin guvernanţii, ci la o simplificare uşoară a procedurii de trecere a frontierei. „Vizele nu vor costa 60 de euro, ci 45-50, iar setul de acte necesare nu va cuprinde 12-13 documente, ci 8-9”.

În urma celor spuse, Prea Sfinţitul Marchel a făcut un apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova „să manifeste atitudine faţă de intenţia Guvernului Republicii Moldova de a homosexualiza societatea, pentru că odată ce presiunile Partidului Liberal, ale Partidului Comuniştilor şi ale Partidului Democrat au contribuit la luarea deciziei de a fi modificat puţin conţinutul Legii, atunci presiunile poporului vor avea un impact şi mai mare”.

Potrivit episcopului Marchel, încălcarea drepturilor celor vizaţi în Legea cu privire la egalitatea de şanse, va fi pedepsită cu o amendă până la 30 mii lei sau cu privaţiune de libertate pe un termen de până la trei ani.

Proiectul de Lege privind egalitatea de şanse a fost aprobat de către Guvern la mijlocul săptămânii trecute şi urmează până la finele acestei săptămâni să fie înaintat în Parlament.

Sursa: Agenția Info-prim.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *