Externe

În 2015 cheltuielile militare în Rusia au fost de 2,9 trilioane de ruble; Cu 48% mai mult faţă de 2014

Cu toate acestea, în ciuda creşterii semnificative, cheltuielile declarate ONU sunt mai mici comparativ cu alocările din bugetul Rusiei la capitolul „Apărarea naţională”, care s-au ridicat la aproape 3,2 trilioane de ruble.

Autorităţile ruse nu explică diferenţa între cifrele raportate la interior şi cele transmise ONU. În acelaşi timp, toate datele din ultimii ani oferite forului internaţional sunt prezentate într-o formă simplificată, fără un raport detaliat. Ştim doar că Marina a cheltuit 700.3 miliarde de ruble, Forţele Aeriene – 662.4, iar cele terestre – 583.5 miliarde.

Cheltuielile cu titlul Altele s-au ridicat la 958.2 miliarde de ruble.

Economistul militar Vasili Zaţepin, de la Institutului Gaidar, consideră că, în ultimii ani, Rusia a subevaluat în mod regulat cifrele cu privire la cheltuielile militare. Bugetul real al apărării din Rusia depăşeşte datele menţionate în raportul pentru ONU, a spus el.

Potrivit expertului, cheltuielile armatei sunt ascunse şi în secţiunile civile ale bugetului, cum ar fi educaţie, probleme naţionale, educaţia fizică şi chiar mass-media. Contabilizând aceste cheltuieli bugetul real al apărări în Rusia se ridică la aproximativ 4,3 trilioane de ruble, sau 5,3% din PIB.

Înainte, acest procent nu depăşea niciodată 4,5% din PIB, observă Zaţepin.

paginaderusia.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *