Actualitate

În capitală va fi instalată placă comemorativă Nicon Zaporojan. Cine a fost acesta

Propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, prezentată în temeiul deciziei Consiliului municipal Chișinău, se regăsește într-un proiect de hotărâre propus pentru consultări publice. Placa va fi executată și instalată conform unui proiect examinat și aprobat de Consiliul Național pentru Monumentele de For Public de pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Cheltuielile vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pe anul 2017.

Nicon Zaporojan, care a trecut la cele veșnice în octombrie 2016, a activat în cadrul Direcției generale arhitectură din anul 1976. A fost membru al Uniunii Arhitecților din Republica Moldova, membru al Consiliului Urbanistic pe lângă arhitectul-șef al municipiului Chișinău. În 40 de ani de activitate și creație personală și-a adus contribuția la prosperarea arhitecturii și amenajarea teritoriului în municipiul Chișinău. A fost distins cu Titlul onorific de „ Arhitect Emerit” în 998, Medalia „Meritul Civic” în 2006, Ordinul „Cuviosul Paisie Velicikovski” în 2007, Diploma de gradul I a prim-ministrului în 2014. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *