Am observat mai de mult că liderii Alianţei nu mai luptă cu principalul lor adversar politic, comuniştii, ci se ciomăgesc între ei: îşi trag şireturile, îşi pun piedici, se bârfesc. Astăzi Alianţa e o arenă unde toţi luptă împotriva tuturora, şi nu pur şi simplu luptă, politiceşte vorbind, ci se urăsc reciproc cu patimă adâncă: Lupu îl urăşte pe Filat, dar îl menajează pe Ghimpu; Filat nu menajează pe nimeni, el îi urăşte în egală măsură şi pe Lupu, şi pe Ghimpu; Ghimpu îl urăşte pe Filat, dar îl menajează pe Lupu. Lui Urecheanu, deşi se ţine mai într-o parte, îi sunt mai aproape Ghimpu şi Lupu, decât Filat, mai ales după ce acesta i-a „suflat” vreo două filiale raionale, subţiindu-i serios rândurile armatei şi aşa demoralizate. Nu exagerez: după referendumul de ieri, Alianţa intră în campania electorală ca un car la care-s înhămate racul, broasca şi ştiuca. Dacă liderii Alianţei nu vor găsi în ei voinţă şi forţe să depăşească această stare de ură generalizată, rezultatele electoralei din noiembrie vor fi dezastruoase pentru democraţia şi cursul proeuropean al R. Moldova, iar odată cu prăbuşirea liderilor Alianţei se va prăbuşi şi ultimul vis al moldovenilor…
În această situaţie de confuzie generală, comentatorii şi analiştii politici, chiar şi cei oneşti şi de bună-credinţă, se pomenesc tot mai des în postura unor casandre – ei mai mult ghicesc, prezic, prognozează, într-un cuvânt, fabulează. Pagini întregi de ziar şi ore lungi de emisie sunt consacrate acestor practici străvechi. Unul ia mâna lui Filat şi-l asigură că liniile din palma lui îi indică drumul triumfal spre fotoliul prezidenţial. Altă vrăjitoare îl asigură de aceeaşi perspectivă pe Lupu. La comentatorii şi analiştii „patentaţi” se mai adaugă o cohortă întreaga de bloggeri, toţi cu imaginaţie bogată şi răspundere limitată, unii dintre ei lucrând chiar la indicaţia şefilor-boşi de partid. Astfel, nu numai spaţiul real, dar şi cel virtual devine un uriaş teren, extraordinar de fertil, de manipulare a conştiinţelor. Dacă aceasta nu e o altă formă de fraudare a alegerilor, apoi ce e? Pe această linie a manipulărilor se înscrie şi referendumul ce a fost transformat într-o mare zăpăceală politică – bietului cetăţean, nu numaidecât turmentat, i s-a tocat o lună întreagă că el 1) trebuie să iasă la referendum şi să voteze PENTRU, 2) nu trebuie să iasă la referendum, 3) trebuie să iasă la referendum, dar să voteze CONTRA.
Şi toate acestea se produc pe fundalul unor deraieri regretabile de la linia politică de comportament anunţată de liderii Alianţei în alegerile parlamentare din anul trecut. Mă refer, evident, la aşa-zisa transparenţă şi la condiţia presei. Dacă în primele săptămâni de guvernare liderii AIE mai că nu-i trăgeau de mânecă pe ziarişti şi la WC, în ultimul timp regimul a devenit mai ermetic şi mai netransparent decât în timpul lui Voronin. De ce, mă întreb, nu a fost admisă presa la şedinţa Consiliului Superior de Securitate, dacă ţinem cont de faptul că problemele dezbătute acolo (corupţia şi „scandalul Plahotniuc”) sunt atât de sensibile? Ce secrete mai există în această ţară care nu ar trebui să ajungă la urechile presei şi ale opiniei publice?.. Ştiu, vocea mea ar putea să sune în pustiu, dar liderii Alianţei trebuie să realizeze marea răspundere politică pe care şi-au asumat-o şi, cât încă nu e târziu, să nu ardă toate podurile între ei, fiindcă după alegeri, chiar a doua zi, vor trebui să se aşeze (din nou) la masa negocierilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
