Actualitate

Într-o săptămână Serviciul Vamal a aplicat amenzi de 122 mii de lei

Frontiera Republicii Moldova pe ambele sensuri a fost traversată de circa 54 mii autoturisme, peste 13 mii autocamioane și în jur de 1 800 autocare. Menționăm că cele mai multe unități auto au traversat frontiera de stat prin următoarele posturi vamale: Sculeni – 12 497; Leușeni – 12 125; Giurgiulești – Galați – 9 351.

Totodată, în perioada de referință au fost eliberate 7 176 viniete, fiind alocate în bugetul de stat aproximativ 1,7 milioane lei.

Proprietarii autoturismelor înmatriculate în străinătate sunt atenționati să nu recurgă la acţiuni ce sfidează legislaţia, implicit falsificarea Vinietei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor conform legii. Astfel, în perioada vizată au fost depistate 11 cazuri și aplicate amenzi în sumă de 25 mii lei.

În weekend, inspectorii vamali au contracarat 4 tentative de transportare frauduloasă a circa 22 000 țigarete, un caz de transportare frauduloasă a mărfurilor de larg consum și concomitent au prevenit în 7 cazuri declararea neautentică a mărfurilor.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *