Cultură

Iurie Sadovnic: „Scriu versuri şi compun muzică în continuare”

A fost solist al formaţiilor „Contemporanul” (1977-1978) şi „Bucuria”. În 1983 a fondat formaţia „Legenda”, care a activat până în 1993. În 1984 i s-a conferit titlul de artist emerit al Republicii Moldova, în 1993 – medalia „Meritul civic” şi, în 2000, medalia „Mihai Eminescu”.

Iurie Sadovnic este unul dintre cei mai populari interpreţi de muzică uşoară de la noi. „Am să plec în codrul verde”, „Căprioara”, „Mândro, cui mă laşi pe mine”, „Faţa pâinii”, „Noi pace vrem”, „Măicuţa”, „Andrii Popa”, „Demnitate” – sunt doar câteva din şlagărele lansate de el, cunoscute şi aplaudate de o lumea întreagă, având în prezent zeci de mii de accesări pe YouTube. Generaţiile mai în vârstă îl ţin minte încă de la şedinţele Cenaclului „Dialog” de la Uniunea Scriitorilor din Moldova, unde cântăreţul interpreta muzică folk şi se bucura de un succes nemaipomenit.

De-a lungul carierei sale a înregistrat câteva CD-uri, care s-au bucurat, de asemenea, de un mare succes. „Legenda”, „Enigmatica femeie”, „Masa de piatră”, „În limba ta” şi „Liniştea patriei mele”, acesta din urmă cuprinzând muzică pe versurile poetului rus Nikolai Rubţov, unul dintre scriitorii preferaţi ai artistului. „În limba ta” este un album în exclusivitate pe versurile regretatului poet Grigore Vieru, muzica aparţinând interpretului, precum şi lui Eugen Doga, Gheorghe Mustea şi Anatol Chiriac. Pe CD aşa şi scrie: „Iurie Sadovnic cântă versurile lui Grigore Vieru”.

„În prezent, lucrez la CD-ul „Evadare”, care va cuprinde 14 piese pe versurile lui Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Adrian Păunescu ş.a. Sunt piese noi, pe care publicul larg încă nu le cunoaşte. Mi-am dorit să lansez acest CD la aniversarea mea, însă, din lipsă de bani, va apărea mai târziu. L-am înregistrat împreună cu Viorel Burlacu, un chitarist foarte talentat, cu care colaborez de mult timp”, ne-a spus Iurie Sadovnic.

El se mândreşte cu faptul că, acum câţiva ani, la invitaţia prietenilor săi din Sankt Petersburg, a organizat un concert „Mărţişor” în acest oraş, care a avut loc în cea mai prestigioasă sală – „Oktiabrski” – şi la care au participat o mulţime de artişti de la noi, inclusiv Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros, şi formaţia „Noroc”.

Solicitat să ne spună cu ce se mai ocupă în prezent, interpretul ne-a mărturisit următoarele: „Scriu versuri şi compun în continuare muzică. Scriu şi cânt pentru public. Câteva din melodiile mele i le-am dat Anastasiei Lazariuc, care le-a înregistrat pe CD-urile sale. Mă bucur de viaţă şi-mi cresc nepoţica – Sanda, de trei anişori”.

Pe 14 decembrie, Iurie Sadovnic împlineşte 60 de ani. Cu această ocazie, îi dorim multă sănătate, rugându-l să ne bucure în continuare cu piese noi. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *