Actualitate

Klaus Iohannis: Îl desemnez pe Mihai Tudose ca viitor premier /// Cine este Mihai Tudose, propunerea PSD pentru premier

”PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Cotroceni.

De asemenea, şeful statului a constatat că partidele din opoziţie în principal nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi nici nu observat existenţa unei înţelegeri politice între ele.

”Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.

”Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Iohannis.
__

Mihai Tudose este propunerea PSD pentru funcția de premier. Tudose este ministru interimar al Economiei în Guvernul Grindeanu, demis prin moțiune de cenzură. El a mai fost ministru al Economiei în Cabinetul Ponta 4 (decembrie 2014 – noiembrie 2015).

Mihai Tudose este deputat PSD Brăila şi de 13 ani este preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaţilor. De asemenea, Florin Tudose este membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

De 10 ani, social-democratul este Doctor în „Ştiinţe Militare şi Informaţii", diplomă primită la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul". În 2002, a urmat un curs de specializare la Bruxelles privind controlul parlamentar al forţelor armate NATO. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe juridice şi administrative Bucureşti.

Potrivit CV-ului său, Mihai Tudose a publicat, în calitate de autor unic şi de coautor, mai multe cărţi, printre care „Provocări strategice" şi "Schimbarea managerială. Managementul schimbării".

Sursa: digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *