Moldova

Kremlinul îi recomandă lui Smirnov să renunţe la preşedinţia Transnistriei

Moscova a avut grijă să stabilească deja contacte alternative cu politicieni transnistreni mai puţin în vârstă. În prezent, Anatolii Kaminski în vârstă de 61 de ani este Preşedintele Parlamentului şi colaborator apropiat cu Rusia Unită. Însă el a declarat că nu s-a decis dacă va candida la alegerile din decembrie, anunţă Kommersant.ru.

Un alt posibil pretendent la preşedinţia Transnistriei este Evghenii Şevciuk, liderul opoziţiei de la Tiraspol, care de asemenea s-a aflat recent într-o vizită oficială la Moscova. Potrivit acestuia, „Smirnov are cel puţin două motive să nu mai candideze: cei 70 de ani pe care îi are şi cei 20 de ani de conducere neîntreruptă."

La întâlnirea lui Igor Smirnov cu Serghei Narîşkin, a fost prezent şi şeful Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patruşev. O sursă oficială de la Kremlin a declarat pentru Interfax că părţile au discutat despre situaţia nerecunoscutei Republici Moldoveneşti Nistrene (RMN), dar şi despre alegerile prezidenţiale din decembrie.

Alegerile din Transnistria sunt programate pentru luna decembrie, iar Smirnov se pregăteşte în acest an pentru două evenimente importante – aniversarea celor 70 de ani şi 20 de ani de când conduce Transnistria. Conform constituţiei republicii nerecunoscute, Transnistria, preşedintele poate avea un număr nelimitat de mandate la acest moment.

Cu toate acestea, „Kremlinul nu este de acord cu acest scenariu şi îi atrage atenţia preşedintelui Smirnov să se gândească serios la rotaţia conducerii şi oferirea unei şanse celor tineri. Să se gândească mai puţin la propriul interes şi mai mult la stabilizarea relaţiilor cu Republica Moldova care au apărut din cauza unui factor pur subiectiv" anunţă o sursă diplomatică pentru Kommersant.ru.

La întrebarea dacă va mai candida pentru un al cincilea mandat, Smirnov a răspuns vag că el „încă nu s-a hotărât", adăugând doar că „Transnistria se află într-un proces activ de reforme legislative constituţionale şi electorale pentru democratizarea regiunii în viitor."

Modificările menţionate de liderul transnistrean, înseamnă reformarea întregului sistem politic. În special, introducerea funcţiei de prim-ministru care lipseşte în momentul actual. Cea mai importantă schimbare este limitarea la doar două mandate consecutive a preşedintelui. Dmitrii Soin, unul dintre iniţiatorii reformei şi şeful comisiei de politică externă a parlamentului Transnistriei, a declarat pentru Interfax că „Se dezbate acum data de la care vor intra în vigoare aceste modificări legislative. Am introdus un amendament potrivit căruia sfârşitul mandatului lui Smirnov ar trebui să fie luat în considerare. Dar administraţia lui Smirnov propune ca reformele să intre în vigoare după alegerile din 2011. În acest caz, dacă Smirnov câştigă alegerile, el va mai fi eligibil pentru încă două mandate" – a spus deputatul.

Kremlinul se aşteaptă ca în viitorul apropiat să se soluţioneze conflictul cu Chişinăul şi să se reuneasă cele două maluri ale Nistrului, cu acordarea unui statut special Transnistriei în Republica Moldova. Un reprezentant al Ministerul rus de Externe a recunoscut că „Igor Smirnov, care în cursul existenţei conflictului transnistrean nu a găsit limbaj comun cu niciun preşedinte din Moldova împiedică serios acest proces."

Monopolul familiei Smirnov

Unul dintre fiii liderului transnistrean, Oleg Smirnov este preşedintele consiliului „Gazprombank" – cea mai mare băncă transnistreană. Vladimir Smirnov este şeful comitetului vamal din Transnistria. De asemenea, Sheriff – lanţul de supermarketuri îi aparţine tot familei Smirnov, Aceeaşi firmă, Sheriff, deţine şi singurul operator de cablu din Transnistria, la care nu se retransmit posturi din Republica Moldova. Internetul ţine tot de monopolul familiei Smirnov care a preluat prin Sheriff fosta companie de stat Interdnestrcom. Astfel, tot ceea ce înseamnă acces la internet şi site-uri de informare, se realizează prin provider-ul Interdnestrcom.

Sursa: RL.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *